Klaus Iohannis, răspuns subtil la atacurile PSD: mesajul președintelui, rostit de față cu miniștrii PSD

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 15-08-2018

Actualizat: 15-08-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că toţi cei care gândesc şi simt româneşte trebuie să facă tot posibilul pentru a construi, împreună, o Românie mai bună. Mesajul președintelui este unul care contrazice comunicatul de presă al PSD, prin care era numit ”Iohannis dezbinatorul”. Klaus Iohannis a susținut discursul în fața miniștrilor PSD, prezenți la evenimentele de Ziua Marinei. 

"Pentru mine, întâlnirea cu dumneavoastră, aici, la Constanţa, are o încărcătură sufletească specială în această zi, în care sărbătorim Marina Română şi Adormirea Maicii Domnului (...) Evenimente precum cel de astăzi ne dovedesc puterea valorilor şi simbolurilor care ne unesc. Ce mesaj mai potrivit decât acesta în anul în care sărbătorim Centenarul României. Aniversarea a o sută de ani de la realizarea marelui ideal al unităţii naţionale trebuie să reprezinte pentru noi , toţi, un moment de reflecţie astfel încât cei care gândim şi simţim româneşte să facem tot posibilul pentru a construi împreună o României mai bună, aşa cum ne-o dorim cu toţii. Cred că tocmai acesta este spiritul în care trebuie să sărbătorim Anul Centenar", a declarat Iohannis la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri