Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, susține că a trăit foarte intens cele două dezbateri prezidențiale. El a explicat că a preferat, în cele din urmă, să meargă la dezbateri în condițiile lui Victor Ponta, pentru că premierul ar fi refuzat sub orice formă o dezbatere pe teren neutru.
”Foarte intens,au fost două apariţii care au fost foarte intense ca şi emoţii şi cred că în asta constă dificultatea unor dezbateri cu o asemenea miză. Telespectatorii de multe ori nu îşi dau seama ce se întâmplă acolo şi cred că sunt doi oameni care stau şi discută lucruri. Presiunea e imensă, tensiunea e mare şi, din acest motiv,unele au un rezultat mai bun, altele nu au rezultatul aşteptat şi astfel de dezbateri sunt teste foarte puternice pentru candidaţi”, a declarat Klaus Iohannis, la Adevarul.
Klaus Iohannis a ținut să mai trimită o săgeată către Realitatea TV și a spus că prima dezbatere a fost doar un talk-show.
”În esenţă au fost bine făcute. Ambele au satisfăcut nevoia de dezbatere, au adus informaţii, au creat premisele pentru a-l cunoaşte şi pe un candidat, şi pe altul. E bine că au fost două dezbateri. Alegătorul poate lua informaţii dintr-o parte şi alta. Sper că prin aceste apariţii, români care nu intenţionau să meargă lavot să îşi schimbe părerea. Poate vă amintiţi, am spus că aceste apariţii nu au fost negociate, contracandidatul meu a stabilit cu propriul staff când vor avea loc, lucru care nu mi-a plăcut, dar cum Ponta a evitat cu orice preţ organizarea pe o platformă publică neutră, am decis să merg. Nu putem avea un tur doi fără dezbateri. Dacă nu aş fi mers la acestea, nu am fi avut nicio dezbatere. Ponta nu are interes să se prezinte pe o platformă neutră. Am şi eu un program de campanie electorală, nu stau la dispoziţia cuiva să îmi facă program. Întâmplarea face ca pentru azi să fi primit două invitaţii. Cum am considerat că două dezbater au fost suficiente, am decis să merg la altă televiziune, la Digi 24. Cu siguranţă vor fi unii care speculează că am evitat unele televiziuni, dar de ce există televiziuni apropiate unui candidat? Cred că este important să ne arătăm alegătorilor şi vreau să apar în aceste zile”, a mai spus Klaus Iohannis.
Comentează