Klaus Iohannis, reacție la decizia Parlamentului: demonstrează responsabilitatea și solidaritatea întregii clase politice

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 19-03-2020

Actualizat: 19-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Klaus Iohannis susține că încuviințarea de către Parlament a decretului pentru instaurarea stării de urgență reprezintă o dovadă care ”demonstrează responsabilitatea și solidaritatea întregii clase politice”.

Citește și: Adrian Streinu-Cercel: 'Urmează 4 luni grele. Va urma un nou val, care va fi în toamnă'

”Adoptarea în unanimitate de către Parlamentul României a decretului pe care l-am emis privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile demonstrează responsabilitatea și solidaritatea întregii clase politice, care înțelege gravitatea situației în care se află țara noastră.

Apreciez în mod deosebit celeritatea cu care a fost adoptat decretul, precum și unitatea dovedită de parlamentarii români.

Doar uniți putem trece cu bine peste această criză provocată de epidemia COVID-19. Cu toții trebuie să depunem eforturi pentru ca măsurile luate de autorități să dea rezultate în stoparea răspândirii infecției cu noul coronavirus.”, scrie Klaus Iohannis.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri