Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis recunoaște: 'Asta NU e o soluție pentru România'

klaus_iohannis_65103400

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi că votul obligatoriu nu este o soluţie pentru România, punctând că prezenţa la urne ar putea fi mărită prin îmbunătăţirea ofertei electorale.

"Sunt tradiţii diferite, în diferite ţări. Cel puţin pentru România cred că, în această etapă, votul obligatoriu nu este o soluţie. Eu am trăit şi în regimul în care votul a fost obligatoriu şi nu ne-a ajutat cu nimic. Pentru schimbarea regimului a fost nevoie, din păcate, de sacrificii mari şi chiar la început, după Revoluţie, acesta a fost unul din motivele pentru care în România nu s-a pledat pentru votul obligatoriu. Cred că nici în această etapă votul obligatoriu, în România, nu ar schimba fundamental comportamentul alegătorilor", a declarat Iohannis, întrebat dacă votul obligatoriu ar putea fi o soluţie pentru România, la fel cum există în Luxemburg, în contextul prezenţei scăzute la urne la alegerile de duminică.

Citește și: Rusia declanșează Al Treilea Război Mondial: Prima țară cucerită va fi România – Profețiile lui Nostradamus

El a subliniat că ar trebui îmbunătăţită oferta electorală pentru creşterea prezenţei la vot.

"Ceea ce cred că este important este cum acţionează partidele. Partidele trebuie să aibă oferte suficient de interesante, atractive pentru alegători, pentru ca alegătorul să meargă şi să voteze pentru ceva. De prea multe ori în România alegătorii s-au dus şi au votat împotriva a ceva, nu pentru un proiect politic sau pentru un candidat. Cred că noi putem să îmbunătăţim prezenţa la vot îmbunătăţind pur şi simplu oferta electorală", a explicat şeful statului, la conferinţa comună cu premierul luxemburghez, Xavier Bettel.

Citește și: iPhone 7s va avea, cel mai probabil, ecran curbat făcut de Samsung

La rândul său, premierul luxemburghez a arătat că votul obligatoriu este stipulat în Constituţie însă nu sunt prevăzute şi sancţiuni pentru cei care nu îşi exercită dreptul la vot.

"În Luxemburg, la fiecare termen electoral ne întrebăm dacă trebuie să păstrăm sau nu votul obligatoriu. Este o chestiune care reapare pe agenda publică. Le cerem oamenilor însă să îşi dea seama de şansa pe care o au să poată vota. În anumite ţări, oamenii mor pentru a putea vota, s-au luptat pentru a putea vota şi, dacă noi nu putem să ne mişcăm din pat duminică dimineaţa la 5 - 6 ani a ne exercita dreptul electoral, atunci nu mai avem dreptul decât să tăcem. Dacă nu suntem pregătiţi să participăm la un vot, atunci nu avem dreptul să mai spunem nimic, pentru că nu am vrut să participăm. În Luxemburg am avut această alegere şi este înscrisă în Constituţie - votul obligatoriu. Este obligatoriu în texte, dar nu există o sancţiune, doar parchetul poate urmări pe cineva", a explicat Xavier Bettel, el menţionând că la Luxemburg există o rată de participare la vot de aproximativ 43%.

Citește și: Previziunea cutremuratoare a Babei Vanga! Vezi ce se intampla in 2016 cu Romania!

El a punctat că în cazul celor care nu participă la vot ei nu ar trebui să aibă dreptul să-şi exprime nemulţumirile.

"Această chestiune există în documente, însă nu există pedepse care să se aplice, însă eu când văd că în anumite ţări există o rată de participare de 20 - 30% atunci cred că au doar dreptul să tacă, pentru că dacă nu au cinci minute să se ducă să-şi exprime dorinţa atunci nu au dreptul să spună de ce nu sunt mulţumiţi cu rezultatul", a mai spus premierul luxemburghez.

Cei doi oficiali au susţinut conferinţa de presă la Muzeul de Artă Modernă Grand-Duc Jean din Luxemburg, scrie agerpres.ro.

Citește și: Tragedie în sport: Un fost fotbalist, rănit grav într-un accident, logodnica lui a murit / FOTO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.