Klaus Iohannis: România acuză Federația Rusă de încălcarea flagrantă a dreptului internațional prin recunoașterea independenței regiunilor Donețk și Lugansk

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 21-02-2022

Actualizat: 21-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis afirmă luni seară, că semnarea de către liderul rus Vladimir Putin a decretelor privind recunoașterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional și că gestul Federației Ruse trebuie să primească cel mai dur răspuns din partea comunității internaționale:

„România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei.

Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.

De asemenea, prin această decizie, Rusia încalcă obligațiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk, care devin astfel golite de conținut. Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, amenință, prin acțiunile sale, pacea și securitatea globale garantate de însuși Consiliul de Securitate ONU, încălcând deliberat principiile de drept internațional prevăzute de Carta ONU și de Actul final de la Helsinki.

Comunitatea internațională trebuie să sancționeze ferm, imediat și fără echivoc această decizie lipsită de responsabilitate a Rusiei.

România reafirmă și în acest context susținerea puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și va acționa în coordonare cu partenerii și aliații săi pentru aplicarea măsurilor de răspuns potrivite.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri