Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj Forumului Naţional al IMM-urilor, context în care subliniază că decidenţii politici nu reuşesc să înţeleagă faptul că niciun plan de afaceri de succes nu poate fi dus la bun sfârşit cu schimbări legislative şi fiscale la fiecare guvernare.
"Anul trecut, România a înregistrat o creştere economică de 7%, creştere record în cadrul Uniunii Europene. Aşa cum am arătat în repetate rânduri, mai mult nu înseamnă neapărat mai bine, dacă determinanţii creşterii nu sunt factori sustenabili. De aceea, am atras atenţia asupra importanţei ca latura cantitativă a creşterii, bazată pe consum, să fie însoţită şi de o dimensiune calitativă, bazată pe aportul investiţiilor şi al exporturilor. Rezultatele economice sub aşteptări ale primului trimestru indică, astfel, nevoia unei schimbări în compoziţia calitativă a creşterii economice. Însă, dincolo de cifre, mai problematic este faptul că sectorul privat înregistrează o anumită deteriorare a încrederii în perspectivele politicilor economice, un aspect care trebuie să ne pună serios pe gânduri", spune Klaus Iohannis în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu la Forumul Naţional al IMM-urilor, eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, la Cluj-Napoca.
Şeful statului atrage atenţia că, "după ce anul 2017 a fost dominat de impredictibilitate pentru mediul de afaceri, 2018 a debutat cu prelungirea unor incertitudini economice".
"În primele trei luni ale acestui an, mediul de afaceri a trebuit să implementeze 217 noi reglementări legate de Codul fiscal, 97 dintre ele chiar din prima zi a anului. Constatăm, de asemenea, că în primele luni din 2018 numărul suspendărilor, dizolvărilor, radierilor şi al insolvenţelor, inclusiv în rândul societăţilor cu participare străină la capital, a fost semnificativ mai mare decât în perioada corespondentă a anului trecut, potrivit datelor de la Registrul Comerţului", a precizat Iohannis.
Potrivit şefului statului, pe de o parte, România are relativ puţine IMM-uri, la jumătate faţă de media europeană, iar pe de altă parte numărul acestora pare a se reduce ca urmare a suspendărilor sau dizolvărilor de firme.
"În ciuda apelurilor repetate la predictibilitate economică, inclusiv din partea Consiliului dumneavoastră, se pare că decidenţii politici nu reuşesc să înţeleagă faptul că niciun plan de afaceri de succes nu poate fi dus la bun sfârşit cu schimbări legislative şi fiscale la fiecare guvernare", a adăugat Iohannis.
Preşedintele a menţionat că este prea puţin vizibilă preocuparea guvernamentală pentru dezvoltarea infrastructurii, absorbţia fondurilor europene.
"De asemenea, aşa cum am arătat în mai multe rânduri, este prea puţin vizibilă preocuparea guvernamentală pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru absorbţia fondurilor europene, pentru acoperirea nevoii de angajaţi calificaţi pe piaţa muncii sau pentru promovarea inovării şi a digitalizării. Toate aceste aspecte sunt vitale pentru bunăstarea IMM-urilor şi a economiei, în general, dar necesită soluţii eficiente din partea autorităţilor publice", a subliniat Iohannis.
Klaus Iohannis este de părere că digitalizarea administraţiei ar uşura semnificativ interacţiunea dintre stat şi contribuabil şi ar aduce beneficii importante la nivelul productivităţii firmelor, iar acest deziderat trebuie să reprezinte o prioritate de acţiune la nivel guvernamental.
"Faptul că peste trei sferturi din IMM-uri nu îşi propun să acceseze fonduri structurale europene reprezintă o problemă serioasă. Nu este vina întreprinzătorilor, pentru că vedem cum organismele naţionale care gestionează aceste fonduri nu reuşesc să faciliteze îndeajuns cadrul administrativ necesar accesării lor. România riscă să piardă finanţări, iar dumneavoastră să pierdeţi oportunităţi importante de dezvoltare", a transmis Iohannis.
Conform şefului statului, "este esenţial ca Guvernul să poarte un dialog activ şi constructiv cu întreprinzătorii şi să menţină un cadru concurenţial propice dezvoltării mediului de afaceri din România".
"De nenumărate ori, oamenii de afaceri au spus că singura lor dorinţă de la guvernanţi este aceea de a nu fi tot timpul bulversaţi prin permanente schimbări fiscale şi legislative. Trebuie să practicăm virtuţile reglementării minim necesare şi ale stabilităţii fiscale pentru perioade mai lungi de timp, care să dea cât mai multe şanse perspectivelor de dezvoltare pe care le gândiţi dumneavoastră, întreprinzătorii", a subliniat preşedintele.
Iohannis a arătat că modernizarea României în următoarele decenii depinde, decisiv, de investiţiile în creativitate şi inovare.
""Smart Economy" înseamnă o economie bazată pe cunoaştere, capabilă să exploateze inteligent şi sustenabil provocările tehnologice şi de inovare ale viitorului. În acest sens, întreprinzătorii români au nevoie de un cadru de politici care să îi susţină, inclusiv prin soluţii de finanţare, în ascensiunea lor pe curba inovării şi a competitivităţii bazate pe cunoaştere", a punctat el.
Preşedintele a subliniat importanţa majoră a IMM-urilor. "Întreprinderile mici şi mijlocii au o importanţă majoră pentru dezvoltarea ţării noastre, fiind coloana vertebrală a economiei. Dumneavoastră reprezentaţi peste 99% dintre companiile din România, contribuiţi cu 60% la Produsul Intern Brut şi angajaţi 60% din forţa de muncă internă. Sunteţi acel motor de progres în măsură să aducă prosperitate românilor", a spus Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, un nou atac la adresa Guvernului: 'Niciun plan de afaceri nu poate fi dus la bun sfârşit cu schimbări legislative'
Explorează subiectul
Articole Similare

199
Ultimă oră - Nicușor Dan a discutat cu premierul Suediei: NATO a fost un subiect fierbinte
199

1.515
Victor Ciutacu, despre planul șoc al coaliției. Ilie Bolojan, candidat la Primăria Capitalei
1.515

620
Cum a aflat Jimmy Kimmel că emisiunea sa a fost suspendată: ce s-a întâmplat în spatele culiselor
620

3.432
Coincidență sau punctaj? Cum au apărut pe Facebook zeci de postări aproape identice despre Nicușor Dan
3.432

823
Ce a descoperit un bărbat în urma unei investigații
823

1.239
`Regele ciobanilor` a vrut să-i fenteze cu martori pe procurorii EPPO dar a picat cu brio testarea poligraf - La final fermierul a fost trădat de propriile angajate
1.239

1.761
Raport-șoc la Spitalul de Copii din Iași: controlul Ministerului Sănătății dezvăluie haosul din unitatea în care au murit șapte bebeluși
1.761

1.357
Important ofițer militar: 'Înfrângerea Ucrainei ar încuraja China să acționeze împotriva Taiwanului'
1.357

2.006
VIDEO Moșteanu, despre cât de gravă este situația la Apărare în contextul rectificării bugetare: E neplăcut să vorbești de greaua moștenire, dar asta este realitatea
2.006

2.545
Ultimă oră - Încălcarea sancțiunilor internaționale va fi cercetată ca terorism în România: Anunțul Oanei Țoiu
2.545

3.640
Nu, judecătoarea Marinaș nu e victimă. Manipularea pornită pe rețelele sociale ascunde miza reală: încălcarea normelor deontologice
3.640

1.238
VIDEO Ionuț Moșteanu, precizări importante despre voluntariatul în Armată și despre modificarea Legii Apărării Naționale
1.238

2.537
Zelenski bate cu pumnul în masă la Copenhaga - Cere garanții de securitate scrise: Acum trebuie să punem totul pe hârtie şi să pregătim toate detaliile
2.537
Comentează