Klaus Iohannis anunță că RESPECTĂ MEDICII, după vizita la Universitar: sporurile rămân tot promisiuni

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 30-11-2020

Actualizat: 30-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut primele declarații după vizita fulger efectuată la Spitalul Universitar.

În ultima perioadă, președintele a efectuat diverse vizite și a ieșit public pentru a lansa atacuri la adresa PSD.

Ieri, Klaus Iohannis a vizitat call center-ului DSP Bucureşti, la Arena Naţională. El le-a mulțumit voluntarilor care ajută la preluarea apelurilor, spunând că DSP-urile au fost „total depășite” din cauza lipsei de personal. Șeful statului a vorbit despre campania de vaccinare care se pregătește, exprimându-și speranța că pandemia va fi pusă sub control până în vara anului viitor.

Citește și: Probleme pentru Ana Maria Prodan, după ce s-a infectat cu coronavirus: Sexy impresara a chemat salvarea

"Este foarte bine să ne îndreptăm gândul și spre cei care o duc mai rău decât noi. Mă gândesc la cei bolnavi, dar cu o notă specială, mă gândesc la medici și la întregul personal medical care se ocupă de cei bolnavi. Am vrut să subliniez că e bine să apreciem munca medicilor și a personalului medical în sens mai larg. Apreciez cei doi medici care gestionează acest spital, chiar dacă aici sunt și persoane cu COVID și fără COVID", a declarat Iohannis.

Președintele a promis și că după alegeri va avea loc o adevărată reformă a sistemului de sănătate din România. Culmea, deși șeful statului spune că apreciază medicii, sporurile promise acestora în pandemie au rămas doar pe hârtie.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri