DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Kosovo: Un partid de stânga din opoziţie, câştigător detaşat al alegerilor parlamentare (exit-poll-uri)

www.rferl.org
Albin kurti

Partidul de stânga Vetevendosje (Autodeterminare), aflat în opoziţie, a ieşit detaşat pe primul loc la alegerile legislative de duminică în Kosovo, conform mai multor exit-poll-uri, relatează AFP şi DPA preluat de agerpres.

Mişcarea Vetevendosje, anti-establishment, ar fi câştigat cu un scor situat între 41% şi 53% din voturi, conform sondajelor la ieşirea de la urne, publicate de patru posturi de televiziune.

Partidul de guvernământ PDK (Partidul Democrat din Kosovo), creat de foşti comandanţi ai rebelilor, şi partidul conservator LDK (Liga Democrată din Kosovo) se plasează pe următoarele două poziţii, cu procente cuprinse între 15% şi 20% din sufragii.

Liderul Vetevendosje, condus de Albin Kurti, care a fost prim-ministru timp de cinci luni anul trecut, a obţinut sprijin cu promisiunea de a lupta împotriva fenomenului răspândit al corupţiei şi cu o poziţie conform căreia nu ar trebui să existe niciun compromis în dialogul cu Serbia, care a pierdut controlul asupra Kosovo în 1999, după ce NATO i-a bombardat forţele militare.

"Ca stat independent, Kosovo se întoarce în această duminică la poporul său ca sursă a suveranităţii sale", a declarat Kurti presei după ce şi-a exprimat votul, potrivit Reuters. Agenţia de presă comentează că rezultatul alegerilor ar putea complica şi mai mult eforturile occidentale de a rezolva vechile dispute teritoriale în legătură cu Kosovo.

Foarte probabil Vetevendosje nu va reuşi să obţină o majoritate absolută de cel puţin 61 de mandate în parlament şi va fi nevoită astfel să găsească un partener de guvernare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.