Kovesi face declaraţii ciudate: 'N-am fost consultaţi înainte de a se ADOPTA'/ VIDEO

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-01-2017

Actualizat: 19-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, face o serie de afirmaţii ciudate cu privire la proiectele de ordonanţă de urgenţă pregătite de Guvernul Grindeanu, pe tema graţierii şi a modificării Codului Penal.

Şefa DNA a reiterat faptul că nu are încredere în ministrul Justiţiei, pentru că şi-ar fi încălcat cuvântul dat la discuţia de după preluarea mandatului.

Vezi şi: DIICOT desființează inițiativele Guvernului: 'Corpul procurorilor' este contrariat

"A promis că orice modificare care poate afecta activitatea DNA va fi discutată şi se va face o verificare prealabilă. În cursul zilei de ieri am constatat că lucrurile stau altfel. După ce s-a aflat public de cele două proiecte, le-am primit şi noi", a declarat Kovesi la TVR, la emisiunea "Perfect imperfect".

Doar că nu a existat niciun anunţ cu privire la intenţia de adoptare a ordonanţelor înainte de opiniile exprimate de toate părţile interesate. Din contră, premierul Grindeanu a afirmat că inclusiv data de 18 ianuarie din ordonanţa de graţiere este o dată orientativă şi nu denotă intenţia de adoptare a actului normativ pe respectiva dată.

Vezi şi: INTERVIU - Valeriu Stoica, ministrul Justiției care a semnat prima lege de grațiere după 1990

Kovesi a continuat argumentaţia pe această temă vorbind chiar de o adoptare a ordonanţelor, lucru care nu s-a întâmplat. "N-am fost consultaţi înainte de a se adopta aceste acte normative", a afirmat şefa DNA.

Potrivit Laurei Codruţa Kovesi, "dacă analizăm în paralel cele două proiecte (de graţiere şi de modificare a Codului Penal), vom vedea că vizează persoane care au deţinut funcţii publice".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri