Kuwaitul le cere propriilor cetăţeni săi să părăsească imediat Libanul

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 09-11-2017

Actualizat: 09-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Kuwaitul le-a cerut joi cetăţenilor săi să părăsească imediat Libanul, din cauza situaţiei din această ţară, a anunţat agenţia oficială de presă KUNA, preluată de DPA. O sursă din ministerul kuwaitian de externe a afirmat că se recomandă evitarea călătoriilor în Liban ca "măsură de precauţie faţă de orice efect negativ" al demisiei premierului libanez Saad Hariri, anunţată sâmbătă, conform Agerpres.

Decizia Kuwaitului urmează celor similare luate de Bahrein şi de Arabia Saudită. Hariri şi-a anunţat demisia la Riad, iar AFP consemnează speculaţii potrivit cărora el ar fi reţinut în capitala saudită. Preşedintele Libanului, Michel Aoun, a declarat luni că va accepta sau respinge demisia premierului numai după ce acesta revine în ţară.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri