Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kyros Vassaras se declară mulţumit de rezultatele înregistrate până în prezent de implementarea VAR

frf.ro
Kyros Vassaras

La aproape doi ani de la implementarea sistemului VAR în România, preşedintele CCA, Kyros Vassaras, se declară mulţumit de rezultatele înregistrate până în prezent, dar este convins că acestea pot fi îmbunătăţie în continuare pe viitor.

Potrivit, frf.ro, În perioada 8-11 ianuarie, arbitrii şi asistenţii certificaţi VAR, dar şi 20 de observatori de arbitri, au participat la o nouă etapă de testare şi perfecţionare la Cheile Grădiştei.

Programul întâlnirii a inclus testări teoretice şi fizice, analize video din prima parte a campionatului, dar şi din competiţii internaţionale, împreună cu membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Preşedintele CCA a analizat şi performanţele arbitrilor români în prima parte a sezonului de Liga 1.

„În primul rând, trebuie să spun că avem o competiţie foarte disputată. Acesta este un lucru benefic, toate echipele se luptă, sunt meciuri foarte strânse, de aici rezultând multe situaţii de analizat pentru arbitri. Per total, mă declar mulţumit. Avem, de asemenea, şi VAR-ul care ne ajută cu deciziile care nu au putut fi luate pe terenul de joc. Cred că devenim din ce în ce mai buni de la an la an după implementarea VAR. Nu trebuie să uităm că suntem în doar al doilea an de la implementare, rezultatele de până acum fiind mulţumitoare, dar putem obţine rezultate şi mai bune pe viitor”, a declarat preşedintele CCA, Kyros Vassaras.

La această etapă de testare a participat şi Istvan Kovacs, acesta declarându-se mulţumit de anul recent încheiat. „Anul 2023 a fost un an special pentru mine. Am participat la Golf Cup, unde am arbitrat finala. Imediat după am participat la Campionatul Mondial al Cluburilor unde am arbitrat în semifinale, iar în iunie am avut oportunitatea să arbitrez şi în semifinalele UEFA Nations League. Pot să spun că a fost un an plin de evenimente pozitive şi sunt mândru că, împreună cu brigada mea, am reuşit să fim delegaţi la aceste partide şi ne-am bucurat de încrederea comisiilor abilitate. Sunt două turnee importante în 2024, Campionatul European şi Jocurile Olimpice, unde vom face tot posibilul să fim prezenţi.”, a declarat Istvan Kovacs, arbitru FIFA.

Pentru prima oară, România are arbitrii în categoriile Elite atât la masculin, cât şi la feminin şi futsal, dar aceasta nu este singura noutate pentru arbitrajul românesc. Începând cu 2024, pe lista arbitrilor români cu ecuson FIFA se regăsesc două nume noi: Roxana Timiş, ca arbitru de teren, şi Cătălina Nan, ca arbitru asistent. Cele două vor putea fi delegate la partide internaţionale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.