Discuţiile exploratorii între trei partide pentru formarea unei coaliţii guvernamentale în Germania se reiau luni la Berlin, la două săptămâni după ce social-democraţii au obţinut cele mai multe voturi în alegerile parlamentare federale, informează DPA.
Reprezentanţii Partidului Social-Democrat (SPD), ai Verzilor şi ai Partidului Liber-Democrat (FDP) vor analiza potenţialele domenii de consens şi pe cele asupra cărora există divergenţe.
Obiectivul este formarea unei aşa-numite 'coaliţii semafor', denumire care ţine cont de culorile celor trei formaţiuni politice implicate, cu liderul social-democrat Olaf Scholz în funcţia de cancelar.
Înaintea noii runde de consultări, FDP şi-a reafirmat poziţia de principiu. Astfel, liderul grupului parlamentar al FDP, Marco Buschmann, a declarat pentru Der Spiegel că 'liniile roşii' includ creşterea taxelor şi relaxarea regulilor bugetare ale Germaniei.
El s-a declarat optimist legat de şansele participării partidului său la o coaliţie guvernamentală alături de SPD şi Verzi, întrucât deşi există 'zone de fricţiuni', toate cele trei formaţiuni doresc să guverneze. ''Până acum, totul a fost foarte serios şi profesionist. E clar pentru toate partidele că în joc este ţara noastră'', a adăugat Buschmann.
Reuniuni la diferite niveluri ale celor trei partide au fost programate pentru aproape întreaga săptămână. Este de aşteptat ca discuţiile să dureze mai multe săptămâni, în speranţa formării unui guvern până la Crăciun.
Dacă vor avea succes, discuţiile purtate în spatele uşilor închise vor conduce la prima coaliţie formată vreodată la nivel naţional de social-democraţi, Verzi şi liberali. Ultima dată când Germania a fost condusă de o coaliţie tripartită s-a întâmplat în anii '50 ai secolului trecut.
Verzii şi FDP şi-au declarat miercuri disponibilitatea de a începe tratative oficiale cu social-democraţii. Cele două partide mai mici nu au exclus opţiunea unei coaliţii cu blocul conservator, al cancelarului la final de mandat Angela Merkel. FDP este mai apropiat politic de blocul conservator CDU-CSU, dar a convenit cu Verzii să încerce întâi formarea unei coaliţii guvernamentale tripartite în jurul SPD.
Scrutinul legislativ federal din 26 septembrie a fost câştigat de SPD, cu 25,7% din voturi, urmat la mică distanţă de blocul conservator CDU-CSU (format din Uniunea Creştin-Democrată şi Uniunea Creştin-Socială), cu 24,1% din sufragii. În parlamentul federal au mai intrat Verzii (14,8% din voturi), FDP (11,5% din voturi) şi Alternativa pentru Germania (AfD, extrema-dreaptă), care a obţinut 10,3% din sufragii.
La Berlin se reiau tratativele pentru formarea unei coaliţii guvernamentale
București
-2°C
Articole Similare

124
Decizie categorică la Casa Albă: Trump refuză înarmarea și participarea kurzilor în ofensiva contra Iranului
124

31
Președintele Cubei consideră summitul convocat de Trump drept 'neocolonial'
31

929
Cine a bombardat școala de fete din Iran? Trump acuză Teheranul, dar șeful Pentagonului nu confirmă
929

50
Mai multe drone au atacat trei zone diferite din nordul Irakului
50

3.030
Scenariu exploziv la Palatul Buckingham: abdicarea regeleui Charles al III‑lea ar fi deja decisă
3.030

1.429
Decizia care poate schimba soarta Orientului Mijlociu: Trump cere să fie implicat în alegerea următorului lider al Iranului
1.429

2.801
Scandalul Budapesta-Kiev ia amploare: Viktor Orbán cere explicații după capturarea vehiculelor cu bani și aur ale băncii ucrainene
2.801

47
Armata israeliană lansează un nou val de lovituri asupra unor ţinte Hezbollah din Beirut
47

2.807
Valuri de drone şi rachete iraniene peste tările din Golf, în primele ore ale dimineţii de duminică
2.807

2.332
Donald Trump, atac extrem de dur la adresa premierul britanic Keir Starmer
2.332

55
O vedetă a muzicii rap, pe cale să devină următorul prim-ministru al Nepalului
55

1.188
Israelul a atacat instalațiile de depozitare a combustibilului din Teheran
1.188

1.032
Trump dezvăluie cum ar fi posibil ca trupele terestre americane să intre în Iran
1.032

















Comentează