DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

La Brașov, Scripcaru lovește sondajele lansate pe piață: Cum i-a folosit edilului manipularea rezultatelor

Brașovul a fost zguduit în ultima vreme de câteva sondaje efectuate pe Facebook, cu scopul de a fi identificate preferințele brașovenilor la alegerile locale care vor fi organizate pentru o jumătate de an. Rezultatele acestor consultări sunt departe de a exprima adevărata tendință a brașovenilor și asta pentru că votul a fost manipulat grosolan, potrivit acuzațiilor făcute de Sorin Susanu, de o parte a aspiranților la fotoliul de primar al Brașovului. În aceste consultări, brașovenii au fost pe rând puși să aleagă între George Scripcaru și Gheorghe Ialomițianu, George Scripcaru și Alen Coliban și George Scripcaru și Sorin Susanu, potrivit brasovstiri.ro.

Inițial, cel din urmă sondaj a fost lansat pe piață pentru ca, folosindu-se de el, Scripcaru să facă presiuni pe lângă PNL pentru a obține, pentru Ciprian Chiricheș, funcția de comisar șef la ANPC Brașov. Ulterior sondajul s-a viralizat ca urmare a votului unei părți a electoratului PSD, votanți mânați de la spate de președintele PSD Brașov, Marius Dunca, eternul rival al șefului ANPC, Sorin Susanu. Odată "uns" în fruntea ANPC Brașov, fostul consilier Ciprian Chiricheș va trebui să ducă la îndeplinire o "execuție" politică trasată de cel care i-a negociat postul, respectiv închiderea fabricii a unui producător local, oponent înverșunat al edilului.

Sondajul a strâns un număr mare de voturi și prin contribuția masivă a informaticienilor USR, care după scandalul în care au fost pomeniți Dan Barna și Cristian Macedonschi, scandal plecat tot de la Brașov, aveau sarcina de a-i crea un culoar liber lui Allen Coliban. Ordinul este ca acesta să fie dus cu orice preț în turul doi. În sondajul în care a fost inclus, candidatul Allen Coliban a beneficiat de sprijin din două direcții: pe de o parte de la rețeaua informatică a USR, lucru care reiese din desfășurătorul voturilor, care atestă o mobilizare la nivel național pentru Coliban, pe de altă parte din partea PNL tineret, care a votat tot în favoarea candidatului USR. După cum reiese din comenturile de pe internet, tinerii liberali au primit "temă" să-l susțină pe Coliban de la Scripcaru, care a conștientizat faptul că trebuie să iasă din poziția de țintă electorală. Edilul Brașovului s-a gândit că simulând o scădere drastică în sondaje va ieși din vizorul presei, lăsându-i în ring pe Allen Coliban și Gheorghe Ialomițeanu să se distrugă reciproc.

Citește și: SURSE - PLANURILE lui Ciolacu pentru Congresul PSD

Planurile i-au fost dejucate de abilul șef al ANPC, Sorin Susanu, care a devoalat rapid mașinațiunile edilului.

Disperarea lui Scripcaru a atins cote maxime când a realizat în urma reacțiilor de pe internet că populația s-a săturat de afimațiile manipulatoare pe care acesta le face. Edilul este conștient de faptul că a pierdut șansa de a-și păstra fotoliul în continuare din moment ce brașovenii sunt la curent cu multitudinea de afaceri dubioase de care numele lui este legat, cum ar fi scandalul de la RIAL, scandalul de dopaj de la Corona, cel de la RATBV și cel al PUZ-urilor măsluite, care au intrat în parte în atenția organelor statului.

În plus edilul este conștient că jocurile și alianțele politice se vor face la o masă la care nu va fi invitat să participe, așa cum s-a întâmplat până acum. Planurile vor fi întocmite de liderii naționali la București, iar biletul care îi asigura un loc la masă este pierdut, având în vedere faptul că influenții Aristotel Căncescu și Constantin Niță s-au pensionat din punct de vedere politic.

Aceste sondaje și reacțiile publice au scos în evidență faptul că la Brașov se dorește schimbarea atât de către populație cât și de liderii politici naționali, iar Scripcaru este conștient de faptul că a pierdut susținerea totală a electoratului și a celor de la Centru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.