Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

La Cotroceni se lucrează de zor înainte de alegeri! Klaus Iohannis, o nouă apariție / VIDEO

captura TV
Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia ceremoniei de decernare a Premiilor Naționale ale Asociației Medicale Române, în cadrul celui de-al XIV-lea Congres Național.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Doamnelor și domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere să adresez un mesaj cu ocazia ceremoniei de decernare a Premiilor Naționale ale Asociației Medicale Române, în cadrul celui de-al XIV-lea Congres Național al acestei prestigioase asociații științifice.

Felicit organizatorii pentru acest eveniment academic de anvergură, dar și pentru consecvența de a continua, chiar în aceste condiții excepționale impuse de pandemia de COVID-19, o tradiție de premiere a excelenței în sănătate, ca dovadă a angajamentului pentru protejarea şi punerea în valoare a contribuțiilor unor personalități marcante ale lumii și vieții medicale din România.

Marius Pieleanu, detalii despre exit-poll-ul CURS-AVANGARDE, singurul autorizat de către BEC

Transmit cu această ocazie felicitările mele premianților şi, în egală măsură, tuturor profesioniștilor din sistemul de sănătate. Devotamentul şi pasiunea cu care vă dedicați zi de zi profesiei pe care v-aţi ales-o creează premisele unei construcții unice în peisajul european şi internaţional al elitelor medicale și ne fac să privim cu optimism spre viitor.

Avem un potențial intelectual uriaș în domeniul medical, capacitate creativă şi profesionişti de excepţie. Suntem datori să onorăm acest potenţial şi să acordăm toată preţuirea celor care, prin rezultate remarcabile, aduc cinste acestei profesii nobile.

Congresul din acest an capătă valențe deosebite în contextul în care ne confruntăm cu o criză sanitară de o amploare fără precedent în ultimele decenii, care evidențiază vulnerabilitățile neglijate ale sistemului nostru de sănătate.

Avem spitale care reuşesc să ofere servicii de calitate oamenilor, chiar și în condiții extrem de dificile, datorită unor echipe de management implicate și hotărâte, a eforturilor extraordinare ale unor medici de excepție, care dau dovadă de profesionalism, devotament şi responsabilitate.

Prin dăruirea de sine și prin dovada permanentă de simț al datoriei, onorați vocația de medic, indiferent cât de periculos este mediul de lucru și cât de dificil este să fiți în prima linie. Pentru aceasta, vă rog să primiți respectul meu și aprecierea mea profundă!

Viitorul înseamnă acces universal la actul medical şi un nou concept bazat pe prevenţie, medicină personalizată, inovare şi sustenabilitate. Pilonii de bază ai unei Românii puternice sunt cunoașterea şi inovarea, iar în domeniul medical cercetarea științifică are un rol esențial în îmbunătățirea stării de sănătate a populației şi, implicit, a bunăstării naționale.

Evenimentul de astăzi este un exemplu al nenumăratelor povești de succes din lumea medicală românească şi cred că acest demers ne oferă o șansă de a pune în lumină modelele de excelență care încurajează efectul de multiplicare a practicilor pozitive în domeniu.

Îmi exprim convingerea că eforturile dumneavoastră vor influența viitorul sistemului de sănătate și vor sprijini esențial transformarea societății de mâine.

Vă felicit și vă urez succes!”, a spus Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.