Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnat miercuri un decret privind reforma forţelor de poliţie federale şi locale, la doi ani de la moartea lui George Floyd, informează Reuters, conform AGERPRES.
Ordinul executiv cere tuturor agenţiilor federale să îşi revizuiască politicile privind uzul de forţă, creează un registru naţional al agenţilor concediaţi pentru abateri şi instituie acordarea de împrumuturi nerambursabile care să încurajeze diferitele forţe de poliţie - locale şi ale statelor americane - să restricţioneze strangularea şi imobilizarea în zona gâtului.
Floyd, un bărbat de culoare suspectat de plasarea unei bancnote false, a fost ucis de poliţistul Derek Chauvin la Minneapolis, în 25 mai 2020. Agentul l-a apăsat pe suspect cu genunchiul pe gât, deşi acesta striga că nu poate respira. În cele din urmă, Floyd a murit sub ochii altor trei poliţişti. Chauvin a fost condamnat anul trecut la 22 de ani şi 6 luni de închisoare pentru omor.
Decretul prezidenţial este "o măsură a ceea ce putem face împreună pentru a vindeca însuşi sufletul acestei naţiuni, pentru a reacţiona la traumele fricii profunde, la epuizarea resimţită în special de negrii americani timp de generaţii", a spus Biden.
El a explicat că nu a semnat mai devreme actul normativ deoarece spera că Congresul SUA va aproba o lege a reformei poliţiei, numită George Floyd Justice in Policing Act (Legea George Floyd pentru justiţie în acţiunile poliţiei). Proiectul legislativ a eşuat în septembrie anul trecut în Senat, din cauza opoziţiei republicane, iar Reuters apreciază că preşedintele face eforturi să convingă Congresul să acţioneze în privinţa reformei poliţiei şi a armelor deţinute de cetăţeni.
La o zi după ce un adolescent din Texas a ucis cu focuri de armă 19 elevi şi doi profesori într-o şcoală primară din oraşul Uvalde, Biden a ţinut un discurs în care a acuzat Congresul că nu reuşeşte să impună reglementări mai stricte privind armele. "Unde e coloana vertebrală? Unde e curajul de a lua poziţiei împotriva unui lobby foarte puternic?", s-a întrebat el, referindu-se aparent la Partidul Republican.
Ordinul privind poliţia restrânge intrarea poliţiştilor în locuinţe fără avertisment sau consimţământul locatarilor la situaţiile în care anunţul intenţiei forţelor de ordine ar crea un pericol iminent de violenţă fizică.
"Nu cunosc niciun poliţist bun căruia să-i placă un poliţist rău", a mai afirmat Biden, căruia i s-au alăturat în luarea de poziţie împotriva republicanilor vicepreşedinta Kamala Harris, rude ale lui Floyd, susţinători ai drepturilor civile şi oficiali din domeniul judiciar.
La doi ani de la moartea lui George Floyd, preşedintele Biden reformează poliţia din SUA. Ce ordin a dat
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

26
Scandal de proporții: Soția premierului Spaniei, acuzată oficial de corupție
26

285
Papa Leon, mesaj subtil după criticile lui Donald Trump: "Democraţia riscă să devină o tiranie majoritară"
285

1.160
Iranul tună și fulgeră după blocada maritimă impusă de SUA: 'Reprezintă o ameninţare gravă la adresa păcii şi securităţii internaţionale'
1.160

38
"Un salt uriaș pentru omenire": NASA vrea bază permanentă pe Lună după succesul Artemis 2
38

2.601
Decizie de ultim moment la Washington: SUA intervin și salvează Bulgaria de la colaps cu o gură de aer pentru petrol rusesc
2.601

1.668
Experiment cu potențial periculos: de ce vor cercetătorii britanici să arunce un milion de tone de nisip în oceane
1.668

25
Creșteri bursiere și evoluții financiar-bancare
25

4.487
Navele care pleacă din Iran au ”spart” blocada maritimă impusă de SUA: Au trecut ca prin brânză prin Strâmtoarea Ormuz
4.487

1.098
UE pune presiune pe noul guvern din Ungaria: Să 'realinieze' țara la 'valorile europene'
1.098

3.364
VIDEO Parodia care aruncă internetul în aer: Donald Trump cântă 'Blockade, Blockade', într-un clip viral lansat de ambasada iraniană
3.364

38
Program inedit în Berlin: Turiştii ar putea primi recompense pentru colectarea deşeurilor
38

67
Lovitură israeliană asupra unei maşini de poliţie din Gaza: Patru persoane, printre care și un copil, au fost ucise
67

5.174
Ruptură neașteptată între SUA și Italia. Donald Trump o pune la zid pe Giorgia Meloni: "Sunt șocat de ea. Credeam că are curaj, m-am înșelat"
5.174
















Comentează