La Guvern s-a intrat în viteza turbo: Adrian Câciu anunță o lovitură mare dată de România

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-07-2024

Actualizat: 10-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, susține că doar în ultima lună, România a reușit să atragă încă 4 miliarde de euro pe programele din exercitiul financiar 2021-2027 aferente Politicii de Coeziune. În total, România a reușit să atragă 15 miliarde de euro și sunt în curs de atragere alte 6 miliarde de euro.

”Încă 4 miliarde de euro contractate în ultima lună pe programele din exercitiul financiar 2021-2027 aferente Politicii de Coeziune.

Daca ar fi să fac o comparație cu vechea perioadă de programare 2014-2020, în anul 3 de implementare(2016) Romania reușea să aiba contracte semnate de doar 1,5 miliarde euro(si, evident, ne intrebam cu totii când vom reusi să absorbim banii europeni destinati României).

Iată că acum, în doar o lună, semnam contracte de peste dublul valorii pe care o semnau reprezentanții Romaniei din acea perioadă într-un an întreg.

Atentie! Nu este laudă! Este ceea ce eu numesc NORMALITATE în actul de gestionare al fondurilor europene.

Absorbție de 10 ori mai mare

Iar dacă mă refer la valoarea totală a contractelor semnate până la acest moment, aceasta este de 10 ori mai mare decât era în exercițiul anterior raportat la același moment al implementarii cadrului financiar multianual (iulie 2016).

Valoarea contractelor semnate pe programele finanțate din Politica de Coeziune 2021-2027 a ajuns la 15 miliarde euro (33% din alocare) la această dată iar încă 6 miliarde de euro sunt în curs de contractare.

Dacă vrei să ai absorbție de fonduri europene trebuie să ai contracte și beneficiari care să implementeze proiectele.

Și să ai proiecte mature care să aducă beneficiul calitativ al absorbției și anume dezvoltarea economică menită să asigure convergența către economiile dezvoltate ale Europei.

Acest ritm de contractare și absorbtie va continua, le mulțumesc colegilor mei pentru efortul pe care îl depun dar spun încă o dată: aceasta este abordarea corectă dacă vrem dezvoltarea României.”, arată Adrian Câciu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri