La Manchester United "trebuie să câştigi fiecare meci", a subliniat vineri Erik ten Hag, antrenorul echipei care a început slab sezonul, fiind doar pe locul 13 în campionatul de fotbal al Angliei înaintea meciului de sâmbătă cu Burnley, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Ten Hag a negat zvonurile despre existenţa unor tensiuni în vestiar şi a spus că jucătorii şi stafful trag în aceaşi direcţie.
United a primit cel puţin trei goluri în ultimele sale patru meciuri în toate competiţiile, incluzând eşecul de miercuri, 3-4 pe terenul lui Bayern Munchen în Liga Campionilor.
Ten Hag a fost întrebat într-o conferinţă de presă despre o serie de scurgeri de informaţii provenite din vestiar, inclusiv una despre jucători nemulţumiţi de felul cum el s-a purtat cu fostul portar al United, David De Gea, dar antrenorul olandez a rămas neclintit.
"Nu ştiu dacă este o scurgere de informaţii, dar cunosc opinia, aşa că îmi cunosc jucătorii. Toată lumea poate face sugestii, suntem de acord cu asta. La United, trebuie să câştigi fiecare meci, aşa că asta nu schimbă nimic", a spus Ten Hag.
"Este al doilea meu sezon, ştiu că nu ai doar suişuri, vei avea şi poţi ieşi întărit din asta cât timp stai împreună. E ceea ce facem în vestiar... Toţi sunt uniţi, iar la United, lupţi", a adăugat el.
Ten Hag a confirmat că jucătorul Jadon Sancho, cumpărat de United cu 85 de milioane de euro, rămâne departe de prima echipă din cauza unei probleme disciplinare.
United a anunţat în această lună că fotbalistul în vârstă de 23 de ani se va antrena separat, iar Ten Hag a precizat vineri că revenirea lui Sancho "depinde de el".
"În rest, ne pregătim pentru Burnley şi acesta e obiectivul nostru. El (Sancho) nu va fi în lot", a subliniat olandezul.
Ten Hag a indicat că Harry Maguire, Raphael Varane, Sofyan Amrabat şi Mason Mount vor fi evaluaţi la antrenamente pe măsură ce revin după accidentări înainte de a fi luată o decizie privind utilizarea lor.
Comentează