Premium
Dacă unul ţi se răhăţeşte în sufragerie, nu stai să te jeleşti, faci repede curăţenie, deschizi geamurile, să iasă mirosul de spurcăciune. Cam aşa e şi cu moartea lui Corneliu Vadim Tudor, un derbedeu care a avut şansa să îmbătrînească în libertate şi în funcţii importante. Cînd locul lui era la închisoare, pentru nenumăratele mizerii înfăptuite, dinainte şi după 1989.
Nu mă întristează, nici nu mă bucură că a răposat, dar n-am cum să nu am un sentiment de satisfacţie că, măcar în acest mod, se mai asanează scena politică.
Isteria care a cuprins societatea românească, începând de ieri, de când a dat colţul, e grăitoare. În ea se văd simptomele bolii care ne împiedică dezvoltarea, normalizarea. Memoria scurtă, apetitul pentru gargaragii, tendinţa de-a scuza şi ierta aproape orice, incultura înspăimântătoare.
Corneliu Vadim Tudor a fost tipul bufonului luat în serios, ajuns o problemă, care se visa dictator. Un om al Securităţii, al Sistemului care a nenorocit România.
Nu uit că, din cauza lui, ca să nu ajungă preşedinte, l-am votat pe Ion Iliescu.
Exceptând familia, lăcrimatul după Vadim Tudor e ca şi cum ai plânge după Goebbels. Lipsă de informare adevărată sau ticăloşie.
Titlul textului de faţă e în spiritul articolelor lui Vadim Tudor.
Printr-o ciudată alăturare, îmi vine în minte un roman al lui Boris Vian, „Voi scuipa pe mormintele voastre”. E la fix.
