Premium
De patru zile, de când Laura Codruţa Kovesi nu mai este şefa DNA, nu am simţit nevoia să scriu ceva pe această temă întoarsă deja de alţii pe toate feţele. Faptul i-a mirat pe unii amici, obişnuiţi cu apucăturile jurnaliştilor din această epocă a reţelelor sociale – instrumente care te fac de multe ori să cazi în păcatul unui spirit flecar. Nu mi-aş recunoaşte nici acum vreun drept de a mă băga în discuţie, dacă nu ar fi utile câteva precizări. În privinţa formei, nicidecum a fondului. În rest, dezbaterea îmi este profund indiferentă.
Întâmplarea de luni mi se pare tristă, dar nu prin ea însăşi, ci prin reacţiile pe care le generează. Oameni aparent serioşi şi intelectuali rasaţi se iau de mână cu oricine e gata să le împărtăşească ideile şi scot simbolic “pistolul” pentru a pândi orice abatere de la “linia ideală”. Străini de nuanţe, imuni la orice argument care nu convine, cohorte de fani şi detractori se aruncă în “bulele” de Facebook sau în studiourile de televiziune pentru a-şi proclama revelaţia personală, adevărul fix, absolutul propriei conştiinţe. “Oamenii sunt condamnaţi să nu poată crede în ceva decât cu preţul orbirii lor” – e un adevăr incomod, dar actual, deşi apare într-un articol semnat de Mihail Sebastian în ziarul “Cuvântul”, în februarie 1931.
Sunt vremuri ale ideilor bine îngrădite, care nu admit abateri. Orice virgulă urmată de un “dar” devine o formulă suspectă, orice reticenţă e privită ca un deviaţionism, fiecare contrazicere se transformă în blasfemie. Te îndoieşti că Laura Codruţa Kovesi este piatra din capul unghiului pentru anticorupţia locală? Eşti pesedist! Nu simpatizezi cu zbaterile unui lider politic discreditat? Eşti vândut lui Soros! Nu vrei să fii salvat de agitaţi “rezistenţi”? Eşti fanul penalilor. Nu vrei politicieni suspectaţi de corupţie în fruntea ţării? Eşti cu statul paralel! Adevăruri puţine, dar solide zidesc azi conştiinţele sănătoase ale neamului. O reţetă de succes pentru “influensării” zilei, un mod de viaţă pentru cei neîncercaţi de disidenţe interioare.
Sigur, nu putem să negăm nimănui dreptul de a abdica de la spiritul critic. Nevoia de idoli e normală, apelul la ură şi refugiul în conspiraţii sunt vechi de când lumea. Problema noastră e că oamenii aceştia, descoperitori fără reticenţă ai soluţiei salvatoare, ai căii de urmat pentru binele universal sunt potenţiale bestii absolute. Drumul lor începe cu o convingere de nestrămutat şi trece prin epurări ideologice. Dacă în faţa unui pericol de moarte perceput de ei (deopotrivă pesedişti şi antipesedişti) tu îţi permiţi să ai îndoieli, atunci meriţi să fii redus la tăcere. Azi o etichetă, mâine o ostracizare, poimâine o eliminare fizică. După atâtea războaie şi revoluţii, lecţia rămâne neînvăţată.
Aşadar, ca să răspund amicilor mei, de ce ar vrea cineva să se bage în dezbaterea pe marginea revocării şefei DNA? Când şefii de parchete se îndeletnicesc cu politica, iar adversarul lor politic este un escroc vizionar, când se mizează mai mult pe psy-ops (psychological operations) decât pe lucrul bine făcut (mă scuzaţi!), eu am doar aerul confuz al celui care nu ştie cum să coboare mai repede dintr-un tren în care s-a urcat din greşeală.
Articol publicat şi pe blogul autorului - florinpuscas.ro
.
