Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Laburiştii britanici nu mai sunt siguri că vor demisia Theresei May: 'Plecarea premierului ar putea reseta progresele făcute în privinţa Brexitului'

Agerpres
Theresa May

Partidul Laburist britanic a făcut tot posibilul pentru a ajunge la un compromis privind Brexitul cu premierul conservator Theresa May, dar se teme că viitorul lider conservator ar putea renega orice promisiune făcută de actualul guvern, relatează marţi agenţia Reuters, potrivit agerpres.ro.

''Încă nu avem acel progres semnificativ pe care-l cerem pentru a aproba un acord'' privind retragerea din UE, a declarat numărul doi al Partidului Laburist, John McDonnell, amintind că o uniune vamală cu UE este esenţială pentru ca laburiştii să susţină un acord privind Brexitul, ceea ce însă conservatorii eurosceptici refuză categoric.

Citește și: Monica Macovei la tunuri! Dragnea și Tăriceanu nimiciți de fostul ministru al Justiției

Întrebat dacă estimează că în aceste condiţii negocierile cu conservatorii sunt compromise, el a răspuns: ''Le-am purtat cu bună credinţă şi am făcut tot ce era posibil pentru a încerca să obţinem un compromis tradiţional britanic''.

John McDonnell a mai spus că o scrisoare semnată de foşti miniştri conservatori - printre care şi Boris Johnson, unul dintre posibilii înlocuitori ai Theresei May -, prin care aceştia îi cer premierului să respingă o uniunea vamală cu UE nu ajută aceste negocieri. Mai mult, ''aceasta nu ne inspiră încredere că am putea obţine un acord care să reziste mai mult de câteva luni'', a adăugat politicianul laburist, manifestându-şi teama că o eventuală înţelegere cu Theresa May ar putea să nu mai fie aplicată de un viitor premier conservator.

Citește și: Traian Băsescu încearcă să-i dea lovitura de grație lui Liviu Dragnea! Mutare dură

Theresa May şi-a oferit demisia în schimbul votării de către Camera Comunelor a unui acord privind Brexitul, după ce legislativul a respins de trei acordul pe care şefa executivului l-a negociat cu Bruxelles-ul. Deputaţii pro-europeni (laburişti, liberal-democraţi şi o parte a celor conservatori) consideră că acesta ar menţine legături prea slabe cu UE, în timp ce deputaţii susţinători ai Brexitului (în speciali conservatori şi membri ai partidului nord-irlandez DUP) estimează că, dimpotrivă, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză, clauză pe care liderii europeni au refuzat să o renegocieze.

Citește și: EXCLUSIV Afacerea soției lui Mihai Gâdea a explodat! Lovitura dată de Agatha Kundri – Profitul s-a triplat

Prin urmare, după ce liderii europeni au acceptat amânarea Brexitului până pe 31 octombrie, Theresa May a iniţiat negocieri cu liderul laburist Jeremy Corbyn în încercarea de a conveni o formulă de acord privind Brexitul care să poată fi susţinut de o majoritate în Camera Comunelor. Dar, cu toate că părţile vorbesc despre unele progrese, nu s-a ajuns încă la o înţelegere, în special din cauza divergenţelor pe tema rămânerii într-o uniune vamală cu UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.