Laburiştii trimit premierului Theresa May o listă cu 170 întrebări despre strategia privind Brexitul

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 12-10-2016

Actualizat: 12-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: twitter.com

Partidul Laburist britanic a trimis miercuri guvernului conservator condus de Theresa May o listă cu 170 de întrebări al căror obiectiv este de a afla liniile generale ale strategiei pentru ieşirea din Uniunea Europeană înainte să înceapă formal negocierile cu blocul comunitar, consemnează agenţia EFE. Purtătorul de cuvânt laburist însărcinat cu problematica afacerilor externe, Emily Thornberry, a declarat că partidul său are prevăzută pentru joi o dezbatere pe tema unei moţiuni care să fie supusă votului Camerei Comunelor şi prin care să se solicite 'un control adecvat' al planurilor executivului.

Înaintea acestei dezbateri, laburiştii au transmis ministrului pentru Brexit, David Davis, lista cu cele 170 de întrebări, prin care încearcă să forţeze executivul conservator să spună, printre altele, cum vede viitoarele relaţii comerciale cu UE sau cum doreşte să gestioneze problema imigraţiei, inclusiv cea a garantării drepturilor cetăţenilor comunitari aflaţi deja în Marea Britanie. 'Avem un guvern care este pe punctul de a lua decizii importante în numele acestei ţări şi doreşte să se închidă într-o încăpere unde să ia singur decizii pentru ca apoi să iasă cu un plan pe care vrea să-l ţină secret', a declarat Thornberry la postul BBC Radio 4.

'Publicăm astăzi 170 de întrebări la care sperăm ca guvernul să răspundă, cel puţin pentru a avea o idee (privind planurile sale) înainte să activeze articolul 50' din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanşează oficial procesul ieşirii din Uniunea Europeană, a adăugat politicianul laburist. El a mai menţionat că, dacă executivul răspunde satisfăcător, atunci ar putea exista 'ceva încredere' că negocierile privind Brexitul vor începe cu un 'plan clar', conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri