Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lăcătuş este un simbol, ar trebui să i se facă şi o statuie în faţa Stadionului Steaua, spune Ilie Dumitrescu

ilie dumitrescu

Fostul fotbalist Ilie Dumitrescu a declarat, miercuri seara, că Marius Lăcătuş, al cărui tricou cu numărul 7 a fost retras de CSA Steaua, este un simbol şi ar trebui să i se facă o statuie în faţa stadionului din Bulevardul Ghencea, potrivit agerpres.ro.

"Lăcătuş este un simbol al acestui club Eu cred că ar trebui să i se facă şi o statuie în faţa stadionului. E un jucător care mie mi-a marcat copilăria, eram un fan şi îl susţinem din tribună, apoi am avut şansa să îi fiu coleg", a afirmat Dumitrescu.

El s-a arătat bucuros că numele său este gravat în interiorul Stadionului Steaua, a cărui inaugurare a avut loc miercuri seara. "Să am numele gravat în această arenă înseamnă că am contribuit şi eu puţin la acest club... am câştigat şi eu câteva titluri de campion, la fel şi Cupa României. Sunt fericit că particip la acest eveniment şi că fac parte din istoria acestui club", a spus fostul jucător.

"Pentru mine este un moment unic, aici m-am în dezvoltat ca persoană, aici am obţinut cele mai mari satisfacţii profesionale şi materiale, aici am marcat goluri pentru echipa naţională şi pentru Steaua. Eu sunt un produs sută la sută al clubului. Sunt fericit că am fost alături de cea mai importantă generaţie a fotbalului românesc de la Sevilla '86, am fost fericit că am putut să debutez într-un vestiar cu cei mai importanţi jucători din istoria clubului. Au fost momente frumoase", a adăugat Ilie Dumitrescu.

Referitor la situaţia echipei CSA Steaua din Liga a II-a, Dumitrescu a afirmat: "Echipa asta trebuie să revină în prima ligă şi trebuie să facă performanţă. Steaua înseamnă performanţă, nu poate fi în anonimat la mijlocul clasamentului în Liga a II-a".

Noul Stadion Steaua, construit cu ocazia organizării la Bucureşti a EURO 2020, a fost inaugurat, miercuri seara, în cadrul unui eveniment special organizat de Clubul Sportiv al Armatei la care au fost prezenţi câştigătorii Cupei Campionilor Europeni şi la care au asistat aproximativ 15.000 de spectatori.

Echipa de fotbal CSA Steaua Bucureşti, nou promovată în Liga a II-a, a câştigat cu 6-0 (0-0) amicalul organizat cu această ocazie în compania formaţiei sârbe de liga a treia OFK Belgrad.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.