Nebunie totală la Antena 1, la una dintre cele mai vizionate emisiuni ale postului. S-a decis câştigătorul celui de-al patrulea sezon 'Chefi la cuţite'. E o surpriză totală. Nimeni nu i-ar fi dat nicio şansă lui Olteanu Andrei Cristian din echipa lui chef Sorin Bontea să pună mâna pe marele premiu de 30000 de euro. Şi tutuşi, bomba a fost detonată.
Finala a fost una spectaculoasă, atât pentru cei prezenţi în platou, dar şi pentru telespectatori care s-au delectat cu momente inedite. Cu ochii plini de lacrimi, Olteanu Andrei Cristian a primit vestea cea mare, este câștigătorul celui de-al patrulea sezon și al premiului de 30.000 de euro. Acesta are 26 de ani, este originar din Tecuci, dar locuieşte în Bucureşti. " Cum mă simt... moldoveanul olteanu sau olteanul moldovean a luat premiul! Farfuria e la mine, şi asta spune tot, cum mă simt. Nu-mi vine să cred, încă tremur." a declarat emoţionat acesta după ce a aflat că este câştigător.
Comentează