Ladislau Boloni, persona non-grata pentru suporterii grupării Antwerp: 'Antrenorul merită un şut în fund - au strigat suporterii

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 04-11-2019

Actualizat: 04-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: fanatik.ro

Antwerp, formația pregătită de antrenorul Ladislau Boloni, a pierdut în ultima etapă din campionatul Belgiei, în fața celor de la Mouscron, scor, 1-3, și ocupă locul 7 în clasament, la un punct distanță de ultimul loc care merge în play-off, potrivit Mediafax.

În urma acestui rezultat, tehnicianul în vârstă de 66 de ani a devenit persona non-grata pentru suporterii grupării Antwerp. Fanii au umplut rețelele de socializare cu mesaje împotriva lui Boloni, pe care îl vor departe de echipa lor.

Citește și: Viorica Dăncilă dă vina pe Klaus Iohannis: Chiar preşedintele n-a putut vorbi pentru ca această investiţie să aibă loc în România?

"Bun pentru echipele de mijlocul clasamentului, să le aducă spre vârf, dar a venit timpul să plece" sau "Cred că Bölöni a pierdut vestiarul. Nu se mai vede nicio idee de joc, spirit de luptă şi ambiţie. Fotbalul său e prea sărac şi antrenorul merită un şut în fund" sau "Afară cu Boloni", sunt câteva dintre mesajele apărute pe internet.

Antwerp a ajuns la a patra înfrângere din 13 meciuri.

"Suporterii au uitat repede de locul 4 neaşteptat pe care a dus-o pe Antwerp, acum afecţiunea s-a răcit, mai ales din cauza căderii pe 6", a scris agenţia Voetbalprimeur.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri