Lady Gaga, Harry Styles şi Serena Williams, preşedinţi ai Met Gala 2019

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 10-10-2018

Actualizat: 10-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Lady Gaga, Harry Styles şi Serena Williams vor fi preşedinţii de anul viitor la Met Gala, alături de Anna Wintour, iniţiatoarea evenimentului, scrie Variety, informează News.ro.

Tema este "Camp: Notes on Fashion", trimitere la eseul "Notes on 'Camp", scris de criticul literar Susan Sontag în 1964.

Anna Wintour, editor Vogue şi director artistic la Conde Nast, a condus gala în fiecare an din 1995, şi alege celebrităţi care să i se alăture. Anul trecut, alături de ea au fost Amal Clooney, Rihanna şi Donatella Versace.

Gaga, Styles şi Williams o vor ajuta pe Wintour să deschidă show-ul pe 6 mai.

Acest eveniment monden este organizat în fiecare an pentru a strânge fonduri în beneficiul Institutului Costumelor din cadrul Muzeului de Artă Metropolitan din New York.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri