Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

LafargeHolcim și-a vândut afacerea din Indonezia pentru 1,75 de miliarde de dolari: Banii obținuți vor fi folosiți pentru plata datoriilor firmei

KGTV
Indonezia Sumatra

LafargeHolcim, cel mai mare producător mondial de ciment, a finalizat vânzarea afacerii sale din Indonezia, într-o tranzacţie care evaluează subsidiara la 1,75 miliarde de dolari, transmit EFE şi Reuters, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Întâlnire Firea - Stănescu - Neacșu - Petrea: În #echipă

Câştigurile obţinute în urma tranzacţiei vor fi folosite pentru reducerea datoriei, a anunţat vineri compania franco-elveţiană.

LafargeHolcim deţinea 80,6% din Semen Indonezia, astfel încât a obţinut 1,41 miliarde de dolari în urma vânzării participaţiei.

Anul trecut, LafargeHolcim anunţa că vrea să obţină aproximativ două miliarde de franci elveţieni (2,01 miliarde de dolari) de pe urma vânzării activelor şi ar putea ieşi de pe pieţele din două sau trei ţări pentru a se concentra pe SUA, America Latină, India şi Africa.

LafargeHolcim are 80.000 de angajaţi în 80 de ţări.

Compania a anunţat recent că se aşteaptă în 2019 la o încetinire a vânzărilor şi la o profitabilitate mai ridicată.

LafargeHolcim estimează o creştere a vânzărilor de 3-5% anul acesta, faţă de un avans de 4-6% previzionat pentru 2018, în urma vânzărilor de active şi a fluctuaţiilor de curs valutar.

Profitul recurent înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare va fi de cel puţin 5% în 2019, faţă de un obiectiv de 3-5% în 2018.

Directorul general Jan Jenisch a prezentat recent noul plan strategic, ce vizează o creştere anuală a cifrei de afaceri cuprinsă între 3% şi 5%, o creştere anuală a profitului operaţional de cel puţin 5%, o îmbunătăţire a fluxului de numerar până la peste 40% şi un randament al capitalului investit de peste 8%.

Holcim (România) S.A. activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România, deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 14 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi 3 terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman. Holcim are aproximativ 800 angajați în România. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei, și paginile de Facebook și LinkedIn dedicate.

Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experiență combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii își propune să intre într-o nouă eră de tehnologii și inovații de vârf în industria materialelor de construcții, pentru a face față provocărilor secolului 21.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.