Directorul turneului EURO 2024, fostul fotbalist german Philipp Lahm, a indicat Franţa, campioana mondială din 2018, drept echipa favorită pentru a câştiga titlul european din această vară, scrie Xinhua, potrivit Agerpres.
''Au o echipă remarcabil de bine echipată, plină de talente înzestrate'', a declarat Lahm, 40 de ani, pentru Xinhua, într-un interviu recent. Principala lor provocare va fi să fie puternici pe teren ca o echipă pe întregul turneu''.
Fostul fundaş a adăugat că la Cupa Mondială din 2022 din Qatar s-a demonstrat că ''munca în echipă'' face ca selecţionatele să atingă un nivel superior: ''Cupa Mondială din Qatar a oferit câteva exemple de echipe care au performat peste aşteptări, cum ar fi Marocul''.
Lahm a menţionat Spania, Anglia, Portugalia şi Germania ca fiind alte favorite pe lângă Franţa. Germanul a adăugat că se aşteaptă la o surpriză la EURO 2024, aşa cum a fost echipa Islandei în 2016.
Fostul fundaş cu 113 selecţii la Mannschaft a lăudat dezvoltarea echipei germane sub conducerea antrenorului Julian Nagelsmann şi a directorului sportiv Rudi Voeller. Cele două victorii din amicalele cu Olanda şi Franţa alimentează speranţele la repetarea poveştii de la CM 2006, unde Germania a ocupat locul trei la turneul final găzduit pe teren propriu.
Din perspectiva lui Lahm, Nagelsmann a găsit un ''nucleu pentru echipa sa, o axă care poate susţine echipa''. Fostul căpitan al lui Bayern este convins că ''totul este posibil pentru naţionala ''Germaniei.
''Starea de spirit a naţiunilor poate face diferenţa'', a adăugat Lahm. ''În ceea ce priveşte Germania, se pare că am văzut o explozie din cauza celui mai recent succes în ceea ce priveşte entuziasmul şi sprijinul oamenilor'', a subliniat el.































Comentează