Britanicul Lando Norris a devenit în premieră campion mondial de Formula 1 în 2025, punând capăt domniei de patru ani a olandezului Max Verstappen şi conducând cea mai importantă competiţie automobilistică de pe planetă într-o nouă eră, relatează Reuters.
Rămâne însă marea întrebare dacă pilotul echipei McLaren va mai putea să reediteze această performanţă în anii următori, conform Agerpres.
Titlul nu i-a revenit deloc uşor pilotului în vârstă de 26 de ani, care şi-a transformat un vis în realitate, la capătul unui sezon plin de suişuri şi coborâşuri, victoriile fiind însoţite şi de greşeli şi ghinioane, într-o luptă în trei, cu Max Verstappen (Red Bull) şi cu australianul Oscar Piastri, colegul său de la McLaren.
Chiar dacă Norris a sărbătorit victoria finală asupra lui Verstappen la o diferenţă de doar două puncte, el a recunoscut că acest titlu ar putea fi un eveniment singular.
Formula 1, care urmează să se extindă la 11 echipe odată cu sosirea team-ului american Cadillac, se confruntă cu o resetare majoră anul viitor, cu o nouă generaţie de motoare şi cea mai mare bulversare tehnică din ultimele decenii.
Suspecţii obişnuiţi vor rămâne probabil competitivi, dar nimeni nu ştie cu adevărat cine va fi în frunte în 2026.
"Ar putea fi singura oportunitate din viaţa mea să pot face asta", a spus Norris despre faptul că va avea imprimat numărul unu pe monopostul său în sezonul viitor, în calitate de campion mondial.
"Am multă încredere în echipa mea, am realizat multe în ultimii ani împreună şi sunt încrezător că vom realiza mult mai multe în viitor. Dar Formula 1 este imprevizibilă. Nu ştii niciodată cât de mult se pot schimba lucrurile. Nu ştii niciodată ce se poate întâmpla", a adăugat el.
McLaren a câştigat două titluri consecutive la constructori, iar anul acesta a realizat dubla piloţi-constructori pentru prima dată din 1998.
În timp ce Norris şi Piastri au fost singurii care au condus în clasament, iar britanicul a fost un campion merituos, Verstappen a oferit unele dintre momentele remarcabile ale acestui sport, cu una dintre marile reveniri din istoria de 75 de ani a Marelui Circ.
"Campionatele sunt importante, dar nu spun întreaga poveste. Uneori, cel mai bun pilot nu câştigă titlul", a observat Damon Hill, care l-a detronat pe marele pilot Ferrari, Michael Schumacher, pentru a cuceri coroana din Formula 1 în 1996.
Verstappen a fost uneori într-o ligă diferită, pe fondul unor tulburări la Red Bull, care l-a concediat pe directorul echipei, Christian Horner, în luna iulie, iar apoi şi-a luat rămas bun de la consultantul Helmut Marko, în decembrie.
Pilotul olandez a revenit de la 104 puncte distanţă de Piastri, la sfârşitul lunii august, la doar 11 puncte la steagul final şi a spus că a fost probabil cel mai bun sezon al său în Formula 1 - o afirmaţie destul de surprinzătoare pentru cineva care a câştigat un număr record de 19 curse dintr-un total de 22 în 2023.
Anul acesta, Lando Norris nu a câştigat nici cele mai multe curse şi nici nu a condus în clasament cel mai mult timp. Verstappen a fost cel care a obţinut cele mai multe victorii (opt) - inclusiv în ultimele trei Mari Premii ale sezonului - faţă de şapte câte au câştigat fiecare dintre cei doi piloţi de la McLaren.
Oscar Piastri a condus în clasament din aprilie şi până la sfârşitul lunii octombrie. Pilotul de la antipozi va fi şi mai determinat în 2026, după un an de învăţare masivă, în care părea la un moment dat sigur că va fi încoronat ca primul campion australian din Formula 1 în ultimii 45 de ani.
Mercedes, care o alimentează cu propulsoare pe McLaren şi a cărui echipă de uzină a terminat pe locul doi, cu două victorii reuşite de George Russell, ar putea, de asemenea, să ofere o opoziţie mult mai acerbă în 2026.
Ultima dată când s-a produs o schimbare majoră la nivelul motorizării în Formula 1 a fost în 2014, Mercedes având apoi o serie dominantă de opt titluri consecutive la constructori.
Scuderia Ferrari, fără victorie în acest sezon şi fără titlu din 2008, va fi sub presiune pentru a livra, având în vedere că Lewis Hamilton, septuplu campion mondial, nu a fost prezent deloc pe podiumul Marilor Premii, într-un prim an dezamăgitor pentru el la gruparea de la Maranello.
Anul viitor va apărea şi primul Aston Martin proiectat de Adrian Newey, în timp ce Max Verstappen va pilota un Red Bull propulsat de un motor propriu al companiei de băuturi energizante, produs în parteneriat cu Ford, în timp ce Audi va lua locul echipei Sauber.
Francezul Isack Hadjar i se alătură lui Verstappen la Red Bull, după un sezon excelent ca debutant la Racing Bulls, cu un prim podium la Marele Premiu al Olandei.
Modul în care se va comporta tânărul pilot de 21 de ani, al patrulea coechipier al lui Verstappen începând de la sfârşitul anului 2024, va fi o altă poveste fascinantă, atunci când noul sezon din Formula 1 va debuta în Australia, pe 8 martie.





























Comentează