Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lansatorul de sateliţi Virgin Orbit îşi suspendă activitatea, din cauza problemelor financiare ale companiei

virgin orbit

Compania Virgin Orbit, specializată în lansări spaţiale pentru sateliţi mici, şi-a suspendat operaţiunile, a anunţat o purtătoare de cuvânt joi, la câteva luni după eşecul unei lansări, relatează AFP şi Reuters.

Potrivit CNBC, compania miliardarului britanic Richard Branson caută "finanţare pentru a-i permite să supravieţuiască" şi practic toţi angajaţii au intrat în şomaj tehnic.

"Pauza" în activitate intră în vigoare din această joi, a precizat purtătoarea de cuvânt într-un mesaj. Compania "intenţionează să prezinte o actualizare a operaţiunilor în săptămânile următoare", a adăugat ea, potrivit Agerpres.

Fondată în 2017 şi cu sediul în California, compania a avut un regres major la începutul acestui an, când încercarea de a lansa prima rachetă în spaţiu de pe teritoriul britanic s-a încheiat cu un eşec.

Virgin Orbit a fost compania care a organizat această misiune, în colaborare cu Agenţia spaţială britanică şi Spaceport Cornwall.

Scopul misiunii a fost lansarea a nouă sateliţi în spaţiu, ceea ce ar fi fost o premieră majoră în Marea Britanie. O "anomalie" a împiedicat lansarea rachetei pe orbită.

"Investigaţia noastră este aproape finalizată şi următoarea noastră rachetă, cu modificările necesare încorporate, se află în faza finală de integrare şi testare", a precizat joi purtătoarea de cuvânt.

Acţiunile Virgin Orbit au scăzut joi cu 27%, până la 74 de cenţi, la primele tranzacţionări pe Wall Street, departe de cei peste 9 dolari la care erau afişate când au ajuns la Bursa din New York, la sfârşitul anului 2021. Încetarea temporară a activităţii ar putea dura până la 21 martie, a indicat Virgin Orbit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.