Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lanţ uman în Nicragua pentru plecarea preşedintelui Daniel Ortega, după violenţele din nordul ţării

Agerpres
Nicaragua

Mii de nicaraguani au format miercuri un lanţ uman pe drumul de la Managua la Masaya pentru a cere plecarea preşedintelui Daniel Ortega şi încetarea violenţelor, care au făcut, marţi, în nordul ţării, un mort în confruntările dintre opozanţi şi forţele de ordine, relatează AFP preluat de agerpres.

Fluturând drapele şi îmbrăcaţi în alb şi albastru, culorile ţării, manifestanţii s-au adunat în două intersecţii situate la o distanţă de 3,5 kilometri pe drumul care uneşte capitala cu Masaya, oraş aflat la 30 de kilometri sud de Managua.

"Poporul este în picioare şi nu îi este frică. Îi spunem comandantului Ortega să plece, să demisioneze", a declarat un tânăr manifestant, cu drapelul în mână.

Pe de altă parte, în capitală, sute de simpatizanţi guvernamentali, în majoritate funcţionari, au ripostat formând un lanţ "roşu şi negru" în culorile Frontului Sandinist de Eliberare Naţională, la putere. Marşul s-a încheiat cu un concert pe celebra arteră Bolivar.


Foto: (c) Oswaldo Rivas / REUTERS


"Nu ne retragem", "comandantul Ortega trebuie să rămână", au scandat sandiniştii.

Marţi, altercaţiile dintre partizanii opoziţiei şi poliţiştii care au blocat oraşul La Trinidad, în nord, au făcut, potrivit presei oficiale, un mort printre forţele de ordine, doi răniţi şi s-au soldat cu zece arestări.

Potrivit militanţilor pentru drepturile omului, mai mulţi manifestanţi antiguvernamentali au fost răniţi în această incursiune a poliţiei şi a unor indivizi înarmaţi proguvernamentali în localitatea La Trinidad, situată la 125 de kilometri nord de Managua.

Poliţia a preluat miercuri controlul oraşului după ce i-a împrăştiat pe manifestanţii care blocau arterele rutiere, potrivit unor surse din rândul bisericii şi organizaţiilor umanitare.

Nicaragua se confruntă de peste două luni cu un val de manifestaţii împotriva preşedintelui Daniel Ortega, acuzat că a instaurat dictatura împreună cu soţia sa, vicepreşedinta Rosario Murillo, dar şi de nepotism şi dirijarea represiunii în curs, care a făcut, potrivit bilanţurilor, între 220 şi 339 de morţi, precum şi 1.500 de răniţi de la 15 aprilie.

Aceste manifestaţii şi altercaţii au loc în timp ce un grup de experţi ai Comisiei Interamericane pentru Drepturile Omului a început marţi, în cadrul unui mandat de şase luni, să ancheteze asupra violenţelor din Nicaragua.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.