Lapoviţă şi ninsoare în Harghita - Drumarii au intervenit cu utilaje pe cinci drumuri naţionale

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 31-10-2020

Actualizat: 31-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: realitateatv.net

Drumarii din judeţul Harghita au intervenit, sâmbătă dimineaţă, cu utilaje, pe cinci drumuri naţionale după ce în zonă s-au semnalat lapoviţă şi ninsoare, potrivit news.ro.

"Colegii din judeţul Harghita au avut parte în acestă dimineaţă de primul episod de lapoviţă şi ninsoare", au anunţat, pe Facebook, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.

Citește și: DOSAR 'Ăia 3.045.000 euro cad cu toții, nu rămâne așa în pom', îl asigura ofițerul Fleancu pe afaceristul Bogdan Savin, legat de expertiza din dosarul său penal

Ca urmare, Secţia de Drumuri Naţionale Miercurea Ciuc a acţionat cu 6 utilaje, care au răspândit 24 de tone de sare pe DN 12, DN 12A, DN 12C, DN 13B şi DN 15.

"Prognoza meteo anunţă temperaturi scăzute şi precipitaţii mixte în continuare, mai ales în zonele montane, aşa că vă rugăm să nu plecaţi la drum dacă nu aveţi maşina pregătită pentru condiţii de iarnă!", au mai transmis aceştia.

Meteorologii au anunţat că, până duminică după-amiază, se vor semnala ploi în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării, iar la munte, în Subcarpaţii Moldovei şi în depresiunile din estul Transilvaniei sunt aşteptate precipitaţii mixte. Zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali este sub Cod galben de vânt puternic şi ninsori viscolite.

Citește și: DOSAR BREAKING - Cum era să RATEZE DNA flagrantul PREMIERĂ în cazul polițistului care ar fi cerut 1,1 milioane de euro ȘPAGĂ în plină stare de urgență

Codul galben vizează zone din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Mureş, Harghita, Neamţ, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri