Lăsat fără arme de Occident, Zelenski a schimbat total tactica: ce fac soldații ucraineni în regiunea Kursk pentru slăbirea armatei ruse

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 05-09-2024

Actualizat: 05-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres - Reuters

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat miercuri seară că a discutat cu şeful armatei, Oleksandr Sirski, despre operaţiunea forţelor ucrainene în regiunea rusă Kursk, informează KORESPONDENT, relatează Rador Radio România.

Potrivit preşedintelui, toate sarcinile trasate în cadrul acestei operațiuni sunt în curs de implementare.

Interesant este că forțele armate ucrainene se axează foarte mult pe luarea de prizonieri ruși, astfel încât ei să fie monedă de schimb în negocierile cu Rusia.

"Potrivit datelor actuale, această operațiune a noastră continuă să fie cea mai mare reaprovizionare a fondului de schimb (numărul de militari ruşi luaţi prizonieri - n.r.) ca urmare a unei singure direcții" - a subliniat preşedintele ucrainean.

Precizarea vine într-un moment dificil pentru armata ucraineană, având în vedere că Occidentul nu oferă Kievului arme cu rază lungă de acțiune să atace adânc în Rusia, iar forțele armate ruseși avansează în Ucraina.

Ucraina susţine că a preluat controlul asupra a 1.300 de km pătraţi pe teritoriul rus de la declanşarea incursiunii sale în Kursk, la 6 august.

„Pregătim întâlniri importante cu partenerii noştri. Ceva care poate şi ar trebui să ne consolideze poziţia - nu numai a Ucrainei, ci a tuturor celor din Europa, a tuturor celor din lume care doresc un sfârşit real al acestui război şi o muncă comună reală pentru a se asigura că securitatea nu va mai fi niciodată distrusă”, a mai anunţat Zelenski în discursul său video de miercuri seară, fără a da detalii.

„Săptămâna aceasta, săptămâna viitoare şi întreaga lună septembrie trebuie să fie productive pentru noi toţi. În primul şi în primul rând, acest lucru se referă la apărarea aeriană, la capacităţile noastre pe linia frontului şi în reconstrucţie. Pregătim lucruri importante”, a anunţat, misterios, Zelenski.

Trupele lui Putin avansaeză

Trupele ruse au ocupat localitatea ucraineană Zavitne în înaintarea lor către oraşul Pokrovsk în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, a susţinut joi Ministerul rus al Apărării, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

"Ca rezultat al operaţiunilor active desfăşurate de gruparea de trupe "Centru" a fost eliberată localitatea Zavitne, în republica populară Doneţk", semnalează un comunicat al ministerului rus, relaetază Agerpres.

Situată la circa 20 de kilometri de Pokrovsk, localitatea Zavitne completează şirul de aşezări ucrainene cucerite de trupele ruse în ofensiva intensificată desfăşurată în ultimele săptămâni în regiunea Donbas din estul Ucrainei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri