Laura Codruța Kovesi susține, în premier, o conferință de presă! Asta, ca urmare a înregistrărilor video prezentate de Vlad Cosma, fost deputat PSD. Kovesi spune că a cerut un raport de la DNA Ploiești și pe care l-a trimis și la procurorul general.
”Văd că e foarte multă lume, sunt foarte mulți jurnaliști. Fiecare va pune câte o întrebare. Am solicitat colegilor de la DNA Ploiești un raport scris despre dosarele persoanelor care au făcut acuzațiile în spațiul public. Un raport scris a fost transmis și procurorului general. La Ploiești au fost instrumentate mai multe cauze în care inculpații Cosma Mircea, Cosma Vlad, Cosma Andreea ca martori sau inculpați. Cererile prin care procurorii nu au procedat legal au fost respinse în camera preliminară. Astfel, probele au fost administrate legal. Vlad Cosma a avut calitate de martor în 12 dosare ale DNA. De foarte multe ori, acest inculpat a formulat denunțuri despre fapte de corupție sau despre alte persoane care au săvârșit fapte de corupție, din proprie inițiativă.
Citește și: Ce meserie BĂNOASĂ are Andreea Cosma și cui i-a DONAT un apartament
Martorului Vlad Cosma i s-a ridicat calitatea de martor cu identitate protejată luni, după înregistrările predate. Procurorii nu falsifică probe. La primul semn că un procuror din DNA nu a respectrat legea, am reacționat. Avem mecanisme interne de auto-curățare, nu toți procurorii sunt la fel. Am făcut ce prevede legea - Inspecţia Judiciară s-a sesizat luni, doi dintre colegii care au foat menţionaţi au sesizat chiar ei Inspecţia. Aşteptăm să se verifice modul în care s-a lucrat la acest dosar. Am declarat la preluarea mandatului că voi avea tolerantă zero la corupţie. Nu este prima dată când sunt incidente. Atunci când procurorii nu au respectat atribuţiile, am sesizat IJ, am cerut CSM revocarea lor. Cred că sunt probleme în toate instanţele, important e cum te raportezi la el.
DNA nu acționează așa. Nu se încalcă legea în DNA. Nu cred că acest atac e întâmplător. E un festival disperat al inculpaților. Aici nu e vorba despre Kovesi, sau despre procurorul șef al DNA. DNA nu e un om, e o instituție. Acest atac nu e despre Kovesi, ci despre procurorii care și-au făcut treaba, vizează umulirea statului și a cetățenilor. Pentru ce suntem atacați, pentru că ne-am făcut treaba? Justiția e supusă unui atac. Ne atacă inculpați, oameni care au bani, nu oameni cinstiți, oameni care doresc să decredibilizeze actul de justiție, să ducă în derizoriu faptele de corupție.”, a spus Laura Codruța Kovesi.
Citește și: Ministrul Eugen Teodorovici, schimbare RADICALĂ! Cum vrea să EVITE o RISIPĂ anuală de ZECE milioane de euro .