DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Laura Vicol, candidat PSD la Camera Deputaților: Dacă vrem să trăim ca europenii, trebuie să ne comportăm ca europenii

lauravicol.ro
Laura Vicol

Candidatul PSD la Camera Deputaților, avocatul Laura Vicol, abordează Tema sănătății în România. Ea prezintă  mai multe statistici cu privire la finanțarea sistemului de sănătate românesc și cu privire la speranța de viață și a ajuns la concluzia tristă că românii trăiesc mai puțin ca ceilalți europeni cu până la cinci ani și jumătate.

De la datele statistice ea trece la o mică cronologie a faptelor și a arătat că PSD a fost partidul care s-a ocupat cel mai mult de acest domeniu, inclusiv creșterile salariale substanțiale pentru personalul din sănătate și arată că nu este bine doar să tratăm sistemul ci să prevenim ca românii să ajungă în sistemul sanitar.

Iată toată argumentația ei așa cum a prezentat-o pe site-ul personal:

”Am văzut de-a lungul anilor tot felul de statistici care ne arată cifre, cifre și iar cifre. Și ne situează pe locurile codașe din Uniunea Europeană. Astăzi vreau să vă vorbesc despre cele mai îngrijorătoare statistici, cele referitoare la sănătate, pe care le-am studiat și le-am analizat împreună cu echipa mea.

Esența de la care trebuie pornit în înțelegerea stării de sănătate a românilor este un fapt simplu, dar cutremurător: noi trăim cu cinci ani și jumătate mai puțin decât ceilalți europeni:

Iar bărbații trăiesc cu șapte ani și jumătate mai puțin decât femeile.

De ce se întâmplă asta, de ce românii mor atât de devreme? Simplu, avem două cauze majore. Prima și cea mai importantă este aceea că statul român este cel mai zgârcit stat european cu banii pentru sănătate. Guvernul nostru cheltuie cea mai mică sumă dintre toate guvernele europene pentru sănătatea unui român:

 

România a cheltuit pentru sănătate 1.029 EUR pentru fiecare persoană (valoare ajustată în funcție de diferențele în ceea ce privește puterea de cumpărare), mai puțin de jumătate din media UE de 2.884 EUR, sau 5% din PIB (comparativ cu media UE de 9,8%).

În schimb, România a cheltuit de două ori mai mult decât media europeană pentru cumpărarea de armament și cu 50% mai mult decât media europeană pentru poliție și jandarmerie.

A doua cauză majoră a speranței de viață scăzută din România este lipsa de educație, lipsa școlii făcute temeinic, lipsa profesorilor bine calificați: bărbații români cu studii reduse care au vârsta de 30 de ani au o speranță de viață cu 10 ani mai mică decât cei cu studii superioare:

Dacă guvernul nu alocă bani pentru sănătate, spitalele sunt vechi și prost echipate, iar personalul medical este insuficient:  2,9 medici practicanți la 1.000 de locuitori, cifră aflată pe locul trei între cele mai scăzute cifre din UE (media UE fiind de 3,6) și 6,7 asistenți medicali la 1.000 de locuitori (media UE fiind de 8,5). Consecința dramatică: ne aflăm pe primul loc în Europa la mortalitatea din cauze tratabile, 2 români din 1000 murind din lipsă de tratament sau din tratament greșit:

Ce putem să facem? În primul rând să ne ținem doctorii acasă, atâția câți mai avem. Și noi, în Oltenia, încă mai avem:

Asta a avut în vedere guvernarea PSD care mărit salariile medicilor.

În al doilea rând, să asigurăm egalitatea de acces la tratament pentru toți românii și să eliminăm diferența după bogăție. Astăzi cei bogați au acces la tratament, iar cei săraci nu.

În al treilea rând să creștem sumele alocate sănătății de la bugetul statului și să creștem fondul de sănătate:

 

Cei mai bogați, cei cu venituri mai mari trebuie să contribuie mai mult la fondul de sănătate și la bugetul statului pentru a da și celor săraci șansa de a fi tratați.

Românii trebuie să aleagă ce li se pare mai important: să trăiască mai mult și mai sănătos sau să se înarmeze și să dea ajutoare de stat companiilor străine!

În al patrulea rând, trebuie să construim spitale specializate pentru bolile cele mai răspândite din țară, pentru că le cunoaștem:

Ne trebuie, așadar, cu prioritate spitale pentru bolile cardiovasculare și pentru cancer. Ne trebuie medicamente noi și eficiente pentru tratarea acestor boli care ucid români.

În al cincilea rând, trebuie să începem să prevenim îmbolnăvirile grave, nu să le tratăm. Este mult mai ieftin. Ideea de bază este ca în spital să ajungă numai cei care au nevoie de spital, așa se va evita contactul cu infecțiile spitalicești și se va permite puținilor medici pe care îi mai avem să se ocupe de cei grav bolnavi.

Din cei 1029 de euro pe care îi cheltuie statul pentru fiecare român, doar 18 euro finanțează prevenția (în UE se cheltuie în medie 89 de euro), doar 65 de euro sunt alocați îngrijirilor de lungă durată (în UE avem o medie de 471 de euro) și doar 188 euro pentru servicii ambulatorii (în UE avem o medie de 858 euro). În schimb, banii mulți se duc pe medicamente (280 de euro pentru fiecare român) și pe servicii spitalicești (432 euro pentru fiecare român).

Trebuie, așadar, să cheltuim mai mulți bani pentru servicii ambulatorii și pentru îngrijiri de lungă durată.

Dacă vrem să trăim ca europenii, trebuie să ne comportăm ca europenii.

Dacă în Europa fiecare al 10-lea euro produs se cheltuie pentru sănătate, în România trebuie să fie exact la fel. Astăzi noi cheltuim pentru sănătate fiecare al 20-lea euro.

Dacă în Europa cei săraci au acces egal la sănătate ca și cei bogați, așa trebuie să fie și la noi.

Dacă europenii cheltuie mai mulți bani pe prevenirea bolilor, pe servicii ambulatorii și țin oamenii mai puțin în spitale, la fel trebuie să facem și noi. Dacă europenii bogați contribuie la bugetul sănătății mai mult decât cei săraci așa trebuie să fie și la noi: românii bogați trebuie să contribuie mai mult la bugetul sănătății.

Dincolo de tragedia de la Piatra Neamț, există și o tragedie națională, a tuturor românilor.

De aceea, din Parlament, mă voi bate și pentru Dreptate în Sănătate.”, concluzionează ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.