Scriitoarea Svetlana Alexievici, singura scriitoare belarusă distinsă cu Premiul Nobel pentru literatură, l-a acuzat miercuri pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko că târăşte ţara într-un războiul civil, în mijlocul unei mişcări de protest suprimate violent de autorităţi, transmite AFP preluat de agerpres.
"Pleacă înainte să fie prea târziu, înainte să-i arunci pe oameni într-o prăpastie groaznică, în prăpastia războiului civil! Pleacă!", a declarat autoarea adresându-se preşedintelui Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.
"Vrei doar putere şi această dorinţă se va dovedi sângeroasă", a adăugat Svetlana Alexievici, care a acuzat guvernul de la Minsk că a început "un război împotriva poporului său".
Începând de duminică, re-alegerea preşedintelui Lukaşenko a trezit un val de protest de amploare soldat cu aproape 6.000 de arestări, două decese şi numeroase violenţe din partea forţelor de ordine.
Preşedintele Lukaşenko, în vârstă de 65 de ani, a numit protestatarii "şomeri cu trecut infracţional" coordonaţi din străinătate.
"Văd cum se radicalizează societatea, cum se comportă poliţiştii anti-revoltă... Nimeni nu şi-ar fi putut imagina asta", a continuat Svetlana Alexievici, denunţând acţiunea "inumană şi satanică" a forţelor de ordine.
Răsplătită în 2015 cu Premiul Nobel pentru literatură, scriitoarea în vârstă de 72 de ani este autoarea unor cărţi pline de forţă despre Cernobîl, războiul din Afganistan şi prăbuşirea Uniunii Sovietice. O critică acerbă a regimului Lukaşenko, Svetlana Alexievici i-a îndemnat pe belaruşi să voteze pentru candidata opoziţiei Svetlana Tihanovskaia, o fostă profesoară de engleză în vârstă de 37 de ani care şi-a înlocuit soţul încarcerat în cursa prezidenţială de anul acesta.
Conform rezultatelor oficiale ale scrutinului de duminică, Lukaşenko a obţinut peste 80% din voturi, un scor fantezist în opinia criticilor acestuia, care estimează că Tihanovskaia, creditată cu 10% din voturi, ar fi câştigat de fapt alegerile.
În noaptea de luni spre marţi, aceasta din urmă a fost nevoită să părăsească ţara, refugiindu-se în Lituania; o plecare sub ameninţarea autorităţilor, potrivit susţinătorilor acesteia.
Svetlana Alexievici a salutat-o pe Tihanovskaia ca pe un "simbol al schimbării" şi a mulţumit manifestanţilor pentru că aceştia "ne-au salvat demnitatea".
"'M-am îndrăgostit de poporul meu în ultimele săptămâni. Este un popor cu totul diferit, cu o forţă diferită. Poate că m-a dezamăgit un pic înainte, dar acum nu este cazul", a mai declarat laureata Premiului Nobel.
Laureata Premiului Nobel Svetlana Alexievici îl acuză pe Lukaşenko că aruncă Belarus într-un război civil
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

22
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
22

222
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
222

496
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
496

880
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
880

48
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
48

801
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
801

35
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
35

3.254
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.254

1.646
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.646

1.495
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.495

2.964
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.964

1.020
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.020

1.534
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.534
















Comentează