Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Laurențiu Reghecampf a fost ales pentru a șasea oară antrenorul etapei în Liga 1

www.bzv.ro
Reghecampf

Tehnicianul Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf, a fost ales de Liga Profesionistă de Fotbal antrenorul echipei ideale a etapei a 4-a a play off-ului și play out-ului Ligii 1, după ce echipa sa a câștigat derby-ul cu CFR Cluj, relatează Mediafax.

În echipa etapei se mai remarcă Eduard Rădăslăvescu, de la Farul Constanța, de doar 17 ani, care a înscris primul său gol în Liga 1. FCSB are trei jucători în cea mai bună echipă a etapei, în timp ce Farul, Universitatea Craiova și Rapid au câte doi. CFR Cluj nu dă nici un jucător în unsprezecele ideal.

Echipa ideală a etapei a 4-a din play-off şi play-out:

Portar

Horațiu Moldovan (Rapid / 24 de ani) - Dă încredere echipei prin intervenţiile sale. La Arad, portarul giuleştenilor a reuşit al 13-lea meci fără gol primit.

Fundaşi

Ovidiu Popescu (FCSB / 28 de ani) - Titularizarea sa în partea dreaptă s-a dovedit a fi o decizie foarte bună. A pasat decisiv şi a participat la alte câteva acţiuni ofensive.

Ionuț Larie (Farul / 35 de ani) - Şi-a condus echipa spre prima victorie din play-off. Integralist în centrul defensivei, dobrogenii au bifat al 16-lea meci fără gol încasat.

Mihai Bălaşa (Sepsi OSK / 27 de ani) - A fost ca un zid în faţa adversarilor. S-a impus rapid ca titular în echipa antrenată de Cristiano Bergodi.

Jérémy Huyghebaert (FC U 1948 / 33 de ani) - O nouă evoluţie consistentă. A înscris pentru a doua etapă la rand.

Mijlocaşi

Eduard Rădăslăvescu (Farul / 17 ani) - La doar 17 ani, s-a impus ca titular datorită maturităţii arătate pe teren. A înscris primul său gol în Liga 1.

Alexandru Crețu (Universitatea Craiova / 29 de ani) - Un nou meci bun făcut de mijlocaşul Univesităţii, care a reuşit şi primul gol în tricoul grupării craiovene.

Darius Olaru (FCSB / 24 de ani) - A marcat un gol şi a pasat decisiv la alte două reuşite ale roş-albaştrilor. Prinde pentru a treia oară "Echipa etapei" în 2022.

Atacanţi

Rareș Ilie (Rapid / 18 ani) - Decarul Rapidului a făcut un nou meci mare. A pasat decisiv, apoi a marcat golul care a închis tabela arenei din Arad.

Jovan Markovic (Universitatea Craiova / 21 de ani - FOTO) - Devine un fotbalist tot mai important în jocul craiovenilor. A ajuns la 10 goluri marcate în ediţia curentă.

Florin Tănase (FCSB / 27 de ani) - A reuşit o dublă şi a devenit fotbalistul cu cele mai multe goluri marcate "all-time" în play-off, fază a competiţiei în care a înscris de 20 de ori.

Antrenorul etapei

Laurențiu Reghecampf (Universitatea Craiova / 46 de ani) - Victoria Universităţii i se datorează şi experiementatului tehnician, care a mutat inspirat. Este pentru a șasea oară desemnat „Antrenorul etapei".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.