Premium
La cât de agitate și ocupate sunt viețile noastre, nu știu cât loc mai e și pentru ficțiune artistică, dar, dacă vă pică în mână ”Balena albastră”, merită să vă aruncați ochii măcar pe prima pagină. De-acolo n-aveți încotro, sunteți prinși în capcană, sunteți captivi într-o poveste care te îngheață și te pune pe jar deopotrivă.
Cartea are cel puțin trei chei de citire – una polițistă, despre un agent rus care-l caută pe creatorul jocului aducător de moarte; una psihologică – despre noi toți, despre cum și eu, și tu suntem, la un moment dat, tentați de provocărille la limita bine-rău; și una ascunsă chiar în burta belenei, acolo unde mitul ne spune despre reinventare și renaștere umană. De aceea, pentru cine caută un final obișnuit, cartea asta, atât de bine ticluită – cu personaje și scene care țes și umor, și romantism, și grotesc și grație deopotrivă – nu e recomandată.
Personajele sunt vii, adevarate, stau langa tine pe canapea cand citesti, poti sa le tragi de maneca, sa le mustruluiesti. Un saman parasutat in mijlocul modernitatii, o vaduva rusoaica frumoasa si culpabila, insăși zamislitoarea Fiarei, un pitic recitator de pornografie renascentista, o surdo-mută tristă si răpitoare, un feudal local viclean și tenebros (Dragnea?) și, nu în cele din urmă, agentul special Sokolov, acest James Bond intors pe dos, cu prea multe slabiciuni omenesti, plecat intr-o calatorie catre Sine, mai degraba, asa cum ne dezvaluie finalul.
Lazaroiu e prea indragostit de cuvinte pe alocuri, prea vrea sa epateze, cum facea si cand ne vorbea de Revolutia Sexuala, dar uite ca pana la urma ii iese o poveste legata, un fel de basm rusesc in epoca Internetului si a morții gratuite.
Nu e un roman stereotip, nu îți lasă rezolvări în suflet sau mesaje de împăcare. Citind-o, ți-e, pe rând, și frig, și greață, și frică, și milă. O carte care te strânge în scriitura ei, necruțătoare, chiar dacă, pe alocuri, te lasă, din când în când, să râzi sau să respiri aer curat de iubire sau aburi complici de sex vinovat.
