Lazio, cu Ştefan Radu titular, a pierdut la Bergamo primul meci în Serie A după 21 de jocuri şi după ce a condus cu 2-0

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-06-2020

Actualizat: 25-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.thesun.co.uk

Lazio a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 3-2 (1-2), în deplasare, de Atalanta Bergamo, în etapa a XXVII-a a campionatului italian Serie A, potrivit news.ro.

Oaspeţii au condus cu 2-0, după golurile marcate de De Roon '5 (a) şi Milinkovici-Savici '11. Atalanta a revenit şi s-a impus după golurile înscrise de Gosens '38, Malinovsky '66 şi Palomino '80.

Fundaşul Ştefan Radu a fost titular în echipa Lazio şi a fost schimbat în minutul 77, cu Bastos.

Formaţia din capitala Italiei era neînvinsă în Serie A de 21 de meciuri, dintre care câştigase 17.

Citește și: Mita cerută de directorul Unifarm unei societăți pentru achiziția de măști și combinezoane a fost de 760.000 de euro - Ionel și-ar fi pus un subaltern să mintă

Eşecul de miercuri o îndepărtează pe Lazio de titlu. Juventus conduce în clasament, cu 66 de puncte, iar lazialii sunt pe locul 2, cu 62 de puncte.

Inter ocupă locul 3, cu 58 de puncte, iar Atalanta este pe 4, cu 54 de puncte.

Într-un alt meci jucat miercuri, AS Roma a învins, acasă, cu scorul de 2-1 (0-1), pe Sampdoria (Dzeko '64, '85, respectiv Gabbiadini '11).

Roma se află pe locul 5, cu 48 de puncte, în timp ce Sampdoria ocupă locul 16, cu 26 de puncte.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri