Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lazio Roma a fost sancționată cu închiderea parțială a stadionului: suporterii au folosit scandări antisemite în timpul meciului cu AS Roma

www.thesun.co.uk
suporteri Lazio

Lazio Roma a fost sancţionată marţi cu închiderea parţială, cu suspendare, a Stadio Olimpico, după scandările antisemite ale ultraşilor săi în timpul derby-ului împotriva lui AS Roma din martie, scrie AFP.

Închiderea pentru un meci a peluzei nord, cea a "ultraşilor" laziali, a fost suspendată timp de un an pentru a ţine cont de "comportamentul de colaborare" al fanilor Lazio pentru "a-i ajuta pe oamenii legii să-i identifice pe cei responsabili de astfel de cântece sau gesturi, şi pentru a preveni repetarea acestora", au indicat oficiali ai Serie A.

La finele lunii trecute, Lazio Roma anunţa că va interzice accesul pe stadion "pe viaţă" pentru trei suporteri, dintre care doi sunt cetăţeni români, iar al treilea german, pentru acte de "discriminare şi antisemitism" ce au avut loc în timpul derby-ului cu AS Roma (1-0).

Cei trei suporteri au primit din partea autorităţilor italiene o interdicţie administrativă de a intra pe stadion.

Unul dintre cei trei fani, îmbrăcat cu un tricou pe care era imprimat ''Hitlerson 88'', a fost identificat ca fiind cetăţean german, comunica poliţia italiană. Suporterul are cazier, după ce a pătruns pe un teren de fotbal în 2009 la derby-ul dintre cele două echipe.

Preşedinta comunităţii evreieşti din Roma, Ruth Dureghello, a difuzat atunci pe Twitter o imagine cu fotografia acestui fan purtând un tricou inscripţionat cu "Hitlerson 88'', număr utilizat de mişcarea neonazistă pentru a semnifica "Heil Hitler" (H - a opta literă a alfabetului).

Ruth Dureghello a denunţat de asemenea scandările antisemite ale ultraşilor laziali din sectorul de nord al Stadio Olimpico.

Ceilalţi doi suporteri au fost acuzaţi că au făcut "pe faţă" salutul fascist. Ei sunt de "naţionalitate română", preciza prefectura poliţiei.

La finalul procedurilor administrative, Lazio a anunţat că "va aplica cu severitate" codul său intern de etică şi va dispune "îndepărtarea pe viaţă de pe stadion" a acestor trei persoane. De asemenea, clubul va fi parte civilă în orice proces penal.

În ianuarie, sectorul de nord al Stadio Olimpico a fost închis un meci după scandările rasiste ale ultraşilor lui Lazio în timpul deplasării de la Lecce, vizându-i pe jucătorii de culoare Samuel Umtiti şi Lameck Banda.

Clubul Lazio, la care evoluează fundaşul român Ştefan Radu, s-a dezis de manifestările antisemite ale suporterilor săi. Clubul biancoceleste a afirmat, prin intermediul unui comunicat, că întotdeauna a fost pentru ''condamnarea publică, prevenirea şi reprimarea fără rezervă a oricăror manifestări sau acţiuni discriminatorii, rasiste sau antisemite".

Ministrul de Interne, Matteo Piantedosi, a anunţat că pe 30 martie va avea loc o reuniune pentru a se discuta rasismul şi antisemitismul cu ministrul Sporturilor, Andrea Abodi, care a apreciat incidentele ca ''inacceptabile'', dar şi cu oficiali din fotbal şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.