LDC, cel mai mare producător de carne de pasăre din Franţa, este interesat să facă achiziţii în Europa, în special în zona pieţelor unde este deja prezent, în cadrul strategiei sale de expansiune, a declarat miercuri, pentru Reuters, directorul pentru operaţiuni internaţionale de la LDC, Philippe Gelin, conform agerpres.
Faptul că LDC are o prezenţă semnificativă în Franţa, unde controlează 40% din piaţa cărnii de pasăre şi 50% din piaţa de delicatese congelate, îi limitează spaţiul de manevră pentru creşterea viitoare, susţine Philippe Gelin.
Grupul francez, care în 2020/2021 a avut vânzări de 4,4 miliarde euro, dintre care 830 milioane de euro au fost realizate în afara Franţei, şi-a început expansiunea externă în urmă cu 20 de ani, prin preluarea unei companii din Polonia, cel mai mare producător de carne de pasăre din UE. Ulterior, a preluat participaţii majoritare la un producător de carne de pasăre din Ungaria, la o firmă de export-import din Belgia şi, la începutul acestui an, la compania Capestone din Ţara Galilor, care controlează 7% din piaţa cărnii de pasăre organică din Marea Britanie.
Philippe Gelin a precizat că LDC preferă să achiziţioneze companii de familie atunci când intră pe noi pieţe, dar este deschis şi la alte posibilităţi.
"Astăzi, grupul LDC, în funcţie de oportunităţi, are capacitatea de a derula mari achiziţii. Nu suntem descurajaţi de mărimea unei companii", a spus Philippe Gelin, care anul următor urmează să preia postul de CEO, dar va rămâne responsabil şi de divizia internaţională a LDC.
Gelin a mai spus că LDC ar putea prelua participaţii majoritare la companii cu vânzări de 200 de milioane de euro pe an.
"În primul rând, ne dorim să ne întărim afacerile prin achiziţii în Polonia, Ungaria şi Marea Britanie, locuri în care suntem deja prezenţi", a precizat Philippe Gelin.
Acesta a adăugat că LDC se uită şi la alte ţări din Europa, inclusiv cele care au graniţă cu Ungaria. Grupul francez este deja în discuţii cu mai mulţi potenţiali parteneri, a spus Gelin, fără a oferi alte detalii.
LDC, cel mai mare producător de carne de pasăre din Franţa, vrea să facă investiții în regiune
Explorează subiectul
București
21°C
Articole Similare

9
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
9

15
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
15

550
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
550

1.529
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
1.529

1.468
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
1.468

41
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
41

6.135
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
6.135

4.368
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.368

3.011
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
3.011

68
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
68

42
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
42

3.968
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
3.968

76
Piața muncii se schimbă în Germania: Numărul liber profesioniştilor a crescut
76
















Comentează