Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Le-a pus Dumnezeu mâna-n cap! Proprietățile Bisericii vor fi construite și reparate cu bani de la primării

basilica.ro
biserica sfantul mercurie

Deputaţii au adoptat marți un proiect de lege privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinînd cultelor religioase recunoscute din România.

Iniţiativa legislativă prevede acordarea posibilităţii statului român sau autorităţile administraţiei publice locale de a aloca fonduri necesare pentru construirea şi repararea sediilor administrative ale protopopiatelor şi parohiilor, a cimitirelor, precum şi a sediilor unităţilor de învăţământ proprietate a cultelor recunoscute, care au alt profil decât cel teologic.

Legea merge la promulgare.

„Se alocă de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, fonduri pentru proiectarea, restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult, care sunt monumente istorice, şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil aparţinând cultelor religioase recunoscute în România, pentru completarea fondurilor proprii necesare fondurilor proprii necesare întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult cu venituri mici sau fără venituri şi aşezămintelor de asistenţă socială şi medicală acreditate şi licenţiale, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor şi colecţiilor muzeale deţinute ori pe care le administrează, pentru proiectarea, construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor, protopopiatelor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învăţământ proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult, pentru achiziţionarea de imobile necesare desfăşurării activităţii unităţilor de cult şi de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea, pentru construirea, amenajarea şi repararea clădirilor unităţilor de cult, având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală aflate în proprietate sau în concesiune pe cel puţin 15 ani, pentru activităţile de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea, pentru achiziţia de mijloace fixe potrivit listei de investiţii necesare dotării lăcaşurilor de cult, aşezămintele sociale şi medicale, instituţiilor media, muzeale ale cultelor religioase, precum şi pentru susţinerea unor acţiuni cu caracter intern şi internaţional realizate de cultele religioase din România”, arată proiectul de lege adoptat de către deputaţi.

Pe 21 iunie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.