Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Leapșa pe buget. Care este miza ping-pong-ului între PSD și PNL (surse)

sah strategie surse

Bugetul României pentru anul viitor va fi prezentat de viitorul Guvern rezultat după alegerile parlamentare din 6 decembrie, a anunțat, marţi, ministrul Finanțelor, Florin Cîţu. „Guvernul va prezenta bugetul pentru anul viitor la 15 zile după învestire”, a indicat oficialul. „Nu veţi vedea creşteri de taxe anul viitor”, a asigurat Florin Cîțu.

Social-democrații susțin că PNL ar ascunde un plan de austeritate.

„De ce ascunde PNL bugetul pe anul 2021? Pentru că, dacă l-ar supune dezbaterii și adoptării Parlamentului, așa cum prevede legea, românii ar vedea ce îi așteaptă anul viitor cu PNL rămas la guvernare. Tăieri de salarii și concedieri masive pentru a acoperi găurile bugetare făcute prin scutirile de taxe ale clientelei politice, prin achizițiile făcute la suprapreț în pandemie și prin cumpărarea de primari și parlamentari. Dar ei nu le pot spune asta românilor, nu? Nu înainte de alegeri”, susțin social-democrații.

Surse parlamentare au declarat pentru ȘTIRIPESURSE.RO că dincolo de punctajele de partid, o miză electorală reală este legată de salariul minim, punctul de pensie și alocația de stat pentru copii. Cele trei subiecte ar putea deveni „bombe cu ceas” înainte de alegerile parlamentare.

Social-democrații susțin că PNL nu are încă formula de creștere a salariului minim pe economie și că există chiar zvonuri despre o posibilă înghețare a salariului minim. De asemenea, sursele citate susțin că liberalii trebuie să bugeteze o nouă rundă de majorări ale punctului de pensie și alocațiilor de stat pentru copii, or asta înseamnă să precizeze sursele de finanțare. Din cauza crizei economice, Guvernul nu va putea finanța investițiile din anumite zone ale țării, lucru care va genera ostilizarea unei părți a electoratului, mai consideră social-democrații.

De cealaltă parte, surse din PNL au spus pentru ȘTIRIPESURSE.RO că din moment ce legea le permite să prezinte proiectul de buget după învestirea unui nou Guvern, nu există nicio problemă din acest punct de vedere. De asemenea, liberalii susțin că din punct de vedere politic este absurd ca bugetul să nu fie făcut de noua majoritate guvernamentală care va gestiona schema bugetară. Cel mai important, spun sursele citate, este ca Guvernul să aibă datele cât mai actualizate pentru o mai bună estimare a proiecției bugetare pe anul viitor. „Nu tăiem nimic. Vom acorda tot ce este acum în plată”, au asigurat sursele citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.