Fostul preşedinte polonez Lech Walesa, liderul istoric al mişcării Solidaritatea, a acuzat vineri partidul conservator aflat la putere la Varşovia că 'ruinează ţara' prin măsurile controversate vizând Curtea Constituţională, posturile publice de radio şi televiziune şi alte instituţii democratice.
'Noi am lucrat mult pentru a obţine libertatea. În acest moment suntem pe cale de a o pierde. Lumea observă ceea ce facem noi, cât de rău am gestionat democraţia', a declarat Walesa, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1983, pentru postul polonez de televiziune TVN24, potrivit AFP.
În opinia sa, conservatorii din partidul Lege şi Justiţie (PiS), formaţiune ce a preluat puterea în Polonia în octombrie 2015, 'ruinează ţara'.
În aceeaşi declaraţie, Lech Walesa, opozant virulent al partidului condus de Jaroslaw Kaczynski, a reluat criticile sale lansate după adoptarea de către PiS a unei legi foarte controversate privind Curtea Constituţională. 'Toată lumea ştie că ei au încălcat Constituţia, dar ei spun cu neruşinare că nu', a insistat el.
Opoziţia liberală poloneză, mai mulţi jurişti şi organizaţii neguvernamentale, între care Amnesty International şi Fundaţia Helsinki, au criticat măsurile conservatorilor din PiS, calificându-le ca 'antidemocratice'.
Comisia Europeană a lansat la 13 ianuarie etapa preliminară a unei investigaţii privind respectarea statului de drept în Polonia, iar la 19 ianuarie Parlamentul European a consacrat o dezbatere la Strasbourg pe acest subiect. În cadrul acestei dezbateri, premierul conservator polonez, Beata Szydlo, a apărat măsurile guvernului său vizând Curtea Constituţională şi posturile publice de radio şi televiziune, cerând Uniunii Europene să 'respecte suveranitatea' Poloniei.AGERPRES
Lech Walesa îi acuză pe conservatorii polonezi că 'ruinează ţara'
Explorează subiectul
Articole Similare

93
Franţa şi Norvegia au pus la cale un plan de susţinere a Ucrainei: ce prevede acordul semnat
93

477
Adio, Africa așa cum o știm! Continentul se rupe sub ochii noștri
477

246
ICE se retrage din Minneapolis - ”Țarul Frontierelor” anunță că Trump a aprobat încetarea misiunii
246

26
A fost stabilită data procesului de defăimare al lui Donald Trump împotriva BBC
26

319
A devenit tată la 91 de ani: "Sunt în formă bună”. Povestea uimitoare a bărbatului cu șapte copii
319

358
VIDEO Donald Trump avertizează Iranul: vor fi consecințe 'foarte traumatizante' dacă respinge acordul nuclear
358

327
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a vizat obiective militare și energetice din regiunile Volgograd și Tambov
327

561
Au apus vremurile în care lumea se baza pe America. Cum s-a ajuns ca Europa să fugă de Donald Trump și nu după el
561

36
UE ameninţă Belgradul cu blocarea finanţărilor din cauza legilor privind justiţia
36

1.033
Îndrăgostită de un agent rus, fiica unui preot din Ucraina a devenit spion. A livrat rivalilor informații militare importante
1.033

45
Barack Obama critică decizia lui Trump privind schimbările climatice
45

964
Cum și-au schimbat principalii aliați NATO părerea despre SUA: Sondaj POLITICO
964

3.385
Trump îi bate obrazul președintelui Israelului: Ar trebui să-i fie rușine
3.385

















Comentează