DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lectură recomandată: 'Recrutorii', de Mihai Buzea

Pexels.com
carte citit

"O carte despre o carte care nu a mai fost scrisă".

Mihai Buzea (n. 1971) a fost profesor, vânzător de asigurări, plimbător de câini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte, muncitor necalificat, om bun la toate. Acum este reporter la Caţavencii. După 1 ianuarie 2014 a plecat la Londra, unde a învăţat meseria de arborist, pe care o descrie în romanul-reportaj "Gastarbeiter" (2017). Alte cărţi publicate: "Berile de Aur" (2006), "Povestea lui Vasile Pogor" (2018), "Jimmy" (2018), potrivit mediafax.ro.

Citește și: Marcel Vela dă vestea cea mare: din 15 mai se poate merge la pescuit

În cărțile sale, dă cu tifla convențiilor. Este socotit printre cei mai autentici scriitori apăruți în literatura actuală.

Scriu editorii: "Fiindcă există atât de multe biografii ale unor morţi, această carte trebuia să fie biografia unui viu. De pe urma ei, naratorul - cu aspiraţii de scriitor - urmăreşte să scoată nişte bani. Intenţia era ca publicul din România - mai ales cel tînăr, poate lipsit de modele, poate suprasaturat de ”modele” - să afle povestea reuşitei lui Săndel. Dar, după o primă variantă scrisă pe baza a peste o mie de fotografii în care Săndel apare mai mult sau mai puţin, naratorul îşi dă seama c-a greşit abordarea şi-şi propune să plece pe urmele lui, din Lume în Nelume, pentru a-i cunoaşte pe oamenii cu care acesta s-a întâlnit şi locurile în care şi-a construit cariera; numai că apare problema de a face rost de bani pentru călătoriile de documentare, aşa că recurge la diverse metode, cum ar fi ”cerşuiala” şi campania de strângere de fonduri online, care însă se dovedesc a fi nişte eşecuri. Cu dezinvoltură şi umor, naratorul perseverează şi izbuteşte să ajungă în Africa (Casablanca şi Marrakech) şi în Asia Centrală, dar rămâne de văzut dacă, după încheierea călătoriilor, ”cartea cu Săndel” va fi în continuare despre Săndel".

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 48: Guvernul este sclavul tău!

Altfel spus, comentează Bogdan Crețu, "pentru a câștiga un ban, lui Mihai îi vine ideea (la FILIT) de a scrie biografia unui om în viață. Dacă a scos el bani pe biografia unui mort (Vasile Pogor), de ce nu ar fi mai ușor cu aceea a unui contemporan? Îl alege pe Săndel, prieten vechi, afacerist de succes. La început, caută să-l convingă că e în interesul lui să devină personaj. Numai că rezultatul nu-i convine comanditarului, care întrerupe finanțarea. Situația e tratată șarjat și are, oricîtă carne epică ar fi în narațiune, potențial simbolic. E și o poveste despre rolul și statutul scriitorului într-o lume în care valoarea socială e dată exclusiv de reușita financiară. Bun nu e cine scrie o poveste, cel care fascinează, ci cel care reușește să o și vîndă. Literatura în sine nu mai seduce, ci succesul ei. Epopeea scrierii romanului e dublată, din această pricină, de aceea a susținerii lui pecuniare. Scriito¬rul nu e doar cel care scrie, e și cel care trebuie să supraviețuiască pentru a scrie, cel care trebuie să lupte pentru a rămîne scriitor. Și nu e deloc simplu. Din idol al tribului, scriitorul a ajuns un lumpen. Un statut pe care Mihai Buzea și-l asumă voios (sînt nenumărate autopersiflările, autoironiile), acceptînd senin rolul de histrion.

O carte despre o carte care nu a mai fost scrisă".

Citește și: DOCUMENT intern al Guvernului SUA: Pandemia de coronavirus va BUBUI în următoarele zile

Un exemplu de stil:

"Mi era foame, mi se închideau ochii de oboseală, habar n aveam unde mi era hotelul şi cum să ajung la el (De la gară o iei drept înainte şi faci a patra la stânga, apoi scurt la dreapta în capul străzii. Imposibil să nu l găseşti!), iar drumul cu autobuzul a durat fix 90 de minute: zece minute să ajungem din aeroport în madinah, cinci minute de la madinah la gară, restul prin traficul de madinah. M am străduit să nu intru n panică, am stat cuminte ca un pârş până am trecut prin poarta Bab Nkob şi am ieşit în binecuvântatul oraş nou, pe care l am iubit instantaneu şi din tot sufletul, măcar că n aveam nici cea mai vagă idee unde mă aflu şi ce urma să se ntâmple cu mine în noaptea aia (unde o să dorm, de exemplu). Am trecut pe lângă Gara Rutieră şi l am întrebat pe şofer dacă aia i gara, dar el mi a zis să stau calm, că mi spune el care i gara (foarte liniştitor!) şi într adevăr mi a spus, ba chiar m a lăsat amabil în faţa gării – feroviare! –, chit că n avea staţie acolo (dar, ca să fiu cinstit, nici pasageri n avea). Nu mi cumpărasem hartă, n aveam credit pe telefon pentru internet, am zis ”Doamne ajută” ca orice ateu şi am pornit după vorba sfântă .Faci a patra la stânga, unde evident că n am găsit nici urmă din hotelul Almas, unde aveam rezervare. Mi am luat o apă mică şi două pacheţele de biscuiţi (nu mai puteam, mă săgeta stomacul), am ieşit iar în bulevardul cel mare, m am întors la gară şi am reluat procedura: a patra la stânga. Cu gura plină de pastă de biscuiţi am verificat şi a doua la stânga, şi a treia la stânga, şi a cincea la stânga (fără succes), şi am avut noroc tot la săraca a patra la stânga. Acolo era hotelul, doar că nu l chema <> cum crezusem, ci <>, care nu ştiu ce nseamnă, dar <> ştiu că e articolul hotărât – măcar atâta lucru ştiu şi eu. Aveţi rezervare pentru Mihai Buzea? Avem rezervare pentru Mihai Buzea. Perfect, daţi mi camera că vreau să dorm. Plată card sau cash? Care cash, că n am schimbat decât 20 de euro la aeroport, n am cash! Pot schimba la voi? A, nu, imposibil, noi suntem hotel, nu casă de schimb valutar! Atunci mi a picat fisa: aveam un card Revolut, pe care mi l făcusem mai demult, la beţie, şi pe care nu l folosisem niciodată; habar n aveam dacă merge, habar n aveam cu ce sumă era încărcat, dar mi am încercat norocul şi a mers perfect. Mi au dat un <> să mi care valizele n cameră, ticăloşii, deşi eu aveam un rucsăcel de tură pe care nu l dădusem jos din spate, ceea ce ei văzuseră din prima, dar voiau să câştige şi bellboy ul ăla un bănuţ (era un om bătrân, amărât, fără dinţi, vai de capul lui), aşa c am urcat amândoi cu liftul, mi a deschis uşa de parcă nu puteam s o deschid singur, mi a aprins toate luminile, şi a primit pourboire ul şi a plecat, lăsându mă cu luminile alea aprinse n cap, iar eu voiam doar să dorm. Am dibuit, am găsit toate întrerupătoarele în afară de cel al becului de pe balcon, pe care n am fost în stare să l sting – am tras draperiile şi am adormit imediat, molfăind un ultim biscuit".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.