Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Legea amnistiei, miza posibilei alianțe dintre PSD și PPDD

parlament
Şi asta, în ciuda tuturor criticilor apărute. Până la urmă, adevărul iese la iveală - legea amnistiei şi gratierii reprezintă adevarata miză a alianţei dintre cele două partide. 

Potrivit unor surse politice, social-democratii au găsit, până la urmă, modalitatea prin care să promoveze legea pe care o doresc toţi baronii roşii, şi mai ales parlamentarii cu dosare penale din PSD. Cu alte cuvinte, social democraţii încearcă să evite o nouă "marţi neagră", care le-a adus un imens prejudiciu de imagine şi să facă acum, prin PPDD, legea amnistiei. Dar nu oricum. Psd-iştii vor s-o promoveze sub numele de legea Popescu - Becali. 

Din nou laboratoarele PSD lucrează în tăcere. Aceeași tăcere ca acum jumătate de an. Mai precis, parlamentarii social-democrați plănuiesc să readucă pe masa de vot a Legislativului legea amnistiei şi graţierii, după tentativa eşuată din „marţea neagră" a anului trecut. 

Însă, acum au găsit o cale să nu-i mai afecteze direct. O lasă în seama PPDD. Asta este de fapt, potrivit unor surse politice, adevarata miză a alianței PSD - PPDD, alianță care, de o săptămână de când s-a deschis această temă, ridică mari semne de întrebare. 

Sursele citate ne-au declarat că, de data aceasta, PSD intenționează să treacă de Legislativ, prin PPDD, legea amnistiei, dar altfel intitulată. Legea Popescu- Becali. Și asta, pentru a nu mai atrage atenția publicului, ci, din contră, pentru a da frâu susținerii emoționale și să ascundă adevărații beneficiari ai acestei legi. Vorbim aici de baronii locali, cei care fac de altfel presiuni pentru adoptarea amnistiei și grațierii, dar și de aleșii care au dosare penale pe rol.

Toata această strategie pusă la cale de PSD demonstrează că, în fapt, social-democrații, în ciuda promisiunilor potrivit cărora în 2014 nu se va pune problema votării legii amnisitiei, nu au renunțat nicio secundă la proiectul criticat. Acum, legea zace în sertarele comisiei Juridice din Camera Deputaților.

Dacă legea amnistiei îşi continuă parcursul în parlament şi este adoptată, ar fi o situaţie extrem de îngrijorătore pentru Comisia Europeană. A fost mesajul pe care specialiştii de la Bruxelles l-au transmis senatorilor şi deputaţilor jurişti.

"Marțea Neagră" va rămâne o zi nefastă a parlamentarismului din România. In ziua de 10 decembrie 2013, aproape de finalul legislaturii din acel an, însiși parlamentarii puterii, la acea vreme principalele componente ale USL, mai precis PNL şi PSD, au fost puşi într-un mod total inedit, în faţa situaţiei de a vota proiecte de legi al căror conţinut nici măcar nu l-au văzut. Era vorba de patru proiecte de lege: cele două modificări ale Codului Penal, legea amnistiei şi legea minelor. Într-un mod total neuzual, cu o seara inainte, s-au ţinut comisii, iar până la ora începerii dezbaterilor şi pe parcursul dezbaterilor nu a existat raportul comisiei nici pe site, nici parlamentarii nu l-au primit. La două dintre ele a fost cu un minut sau două înainte de votul final, iar la două nu s-a primit raportul.

Legea amnistiei îi salvează în special pe politicieni de dosare penale aflate în anchetă sau în faza judecăţii în care sunt incriminaţi pentru fapte penale pedepsite cu până la 6 ani închisoare , iar pentru graţiere îi salvează în special pe politicienii condamnaţi deja cu pedepse până la 7 ani închisoare.

Totul s-a terminat cu critici dure din partea ambasadelor Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii şi Olandei, care nu au fost de acord cu modificările făcute de către deputaţi la Codul Penal.  sursa: b1.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.