DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Legea aşteptată de toate instituţiile publice, gata până la 1 septembrie

dosare

Legea care va schimba total modul de lucru în instituţiile publice va ajunge în Parlament la începutul sesiunii de toamnă. Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa, miercuri, că pachetul legislativ privind achiziţiile publice este pregătit la nivelul Guvernului, astfel încât să intre în dezbatere publică, iar de la 1 septembrie să poată merge în dezbatere parlamentară.

"Vreau să cred că suntem gata şi cu pachetul privind achiziţiile publice, în aşa fel încât să le punem în dezbatere publică şi, la 1 septembrie, să le avem pe masa Parlamentului", a declarat premierul în cadrul şedinţei Executivului.

Actuala lege a achiziţiilor publice este considerată problematică de conducătorii de instituţii, prevederile actulului normativ lăsând loc liber pentru corupţie şi pentru blocarea unor proceduri. Numeroşi primari şi nu numai s-au plâns că au pierdut fonduri europene din cauza procedurilor de licitaţie, care permit contestaţii absurde.

Ponta le-a mulţumit miniştrilor de resort pentru semnarea alături de reprezentanţii Comisiei Europene a documentului privind Programul Operaţional de Infrastructură Mare şi le-a cerut acestora să pregătească proiectele în vederea cheltuirii celor aproximativ 12 miliarde de euro pe care România îi are la dispoziţie pentru dezvoltarea infrastructurii de transporturi, energie şi mediu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.