Persoanele care au construit fără autorizaţii în zone unde nu există Planuri Urbanistice Zonale, dar cu respectarea regulamentelor locale de urbanism, pot primi un termen de 4 ani în care să solicite acest document de la primării dacă intră în vigoare un proiect legislativ printre ai cărui iniţiatori este noul lider PSD, Marcel Ciolacu. Recent au fost mai multe cazuri în care dezvoltatorii au ridicat clădiri fără autorizații și ulterior au fost probleme foarte mari pentru noii locatari.
Citește și: Adrian Năstase îndeamnă PSD să declanșeze RĂZBOIUL TOTAL împotriva lui Klaus Iohannis
Într-un demers motivat de faptul că românii sunt împiedicaţi să obţină autorizaţii de construire în lipsa unor Planuri Urbanistice Zonale (PUZ), mai mulţi senatori şi deputaţi PSD, printre care şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, au iniţiat un proiect legislativ care permite primăriilor ca, pe baza regulamentului local de urbanism, să emită autorizaţii de construire fără documentanţii de urbanism pentru construcţia de locuinţe acolo unde nu au aprobat un PUZ, conform Profit.ro..
În prezent, acest privilegiu este acordat doar în cazuri excepţionale, pentru lucrări care nu schimbă suprafaţa unei construcţii (gen reparaţii sau restaurări), pentru extinderea şcolilor, spitatelor şi clădirilor de cultură sau pentru schimbarea folosinţei unei construcţii, dar în anumiţi parametrii.
Deşi în expunerea de motive, iniţiatorii menţionează că vor să ofere o facilitate doar sectorului de construcţii rezidenţiale, modificările pe care vor să le aducă Legii autorizării lucrărilor de construcţii şi legii privind amenajarea teritoriului şi urbanismului se extind şi asupra restului sectoarelor de construcţii.