Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu legea prin care unităţile administrativ-teritoriale pot achiziţiona simplificat terenuri agricole din extravilan, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR, potrivit Agerpres.
Şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii care prevede posibilitatea ca unităţile administrativ-teritoriale să achiziţioneze într-o procedură simplificată, fără îndeplinirea condiţiilor şi termenelor stabilite, terenuri agricole din extravilan pentru realizarea unor lucrări sau investiţii de utilitate publică.
Actul normativ modifică şi completează Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi modifică Legea nr. 268/2001 referitoare la privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.
Legea, care a fost trimisă la promulgare pe 20 iunie, modifică şi completează Legea nr. 17/2014 în sensul excluderii din sfera de aplicare a acesteia a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, aflate în proprietatea persoanelor fizice, care pot înstrăina o suprafaţă de cel mult 3 ha într-o perioadă de 3 ani; instituirii posibilităţii de achiziţionare de terenuri agricole situate în extravilan pentru obiective de investiţii de interes public local de către unităţile administrativ-teritoriale, prin excepţie de la condiţiile şi termenele prevăzute, privind exercitarea dreptului de preempţiune, de către persoanele fizice, persoanele juridice şi alţi potenţiali cumpărători; înlăturării obligaţiei de plată a impozitului de 80% pe suma ce reprezintă diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, în baza grilei notarilor din respectiva perioadă în cazul vânzărilor ce au ca obiect terenurile agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare.
"Prin modul de adoptare raportat la conţinutul său normativ, legea supusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. m), art. 76 alin. (1) raportat la art. 44 alin. (1) teza a II-a şi alin. (2) teza a II-a, precum şi celor ale art. 147 alin. (4) din Constituţie", se arată în sesizarea la CCR.
În opinia şefului statului, legea ar fi trebuit adoptată ca lege organică, iar unul dintre efectele sale este că va permite, fără respectarea dreptului de preempţiune, înstrăinarea prin vânzare către orice persoană a categoriilor de terenuri scoase de sub incidenţa legii.
"Întrucât instituie o soluţie legislativă ce derogă de la o lege organică şi intervine tot în domeniul rezervat legii organice, legea criticată a fost calificată ca fiind ordinară, cu încălcarea art. 76 alin. (1), dar şi art. 147 alin. (4) din Constituţie", se explică în sesizare.
Preşedintele mai susţine că excluderea din sfera de aplicare a Legii nr. 17/2014 a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie aflate în proprietatea persoanelor fizice, care pot înstrăina o suprafaţă de cel mult 3 ha într-o perioadă de 3 ani reprezintă o modificare a condiţiilor în care cetăţenii străini şi apatrizii vor putea dobândi dreptul de proprietate privată asupra unor astfel de terenuri.
"Din această perspectivă constituţională, modificarea condiţiilor respective impunea adoptarea legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 ca lege organică în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza a II-a din Legea fundamentală", se mai arată în sesizare.
Preşedintele Iohannis solicită CCR să admită sesizarea şi să declare legea neconstituţională, în ansamblu.
Legea prin care unităţile administrativ-teritoriale achiziţionează simplificat terenuri agricole din extravilan - neconstituţională
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

336
FOTO Accident teribil în Cluj: Traficul pe DN 1F e blocat, cinci bărbați sunt încarcerați / S-a solicitat elicopterul SMURD
336

8
Elevii de clasa a VIII-a află notele de la simularea Evaluării Naționale
8

35
Începe prohibiţia pescuitului la scrumbie şi rizeafcă
35

1.416
Ei și-au împărțit pumni, poliția le-a dat cătușe: Cum s-a încheiat răfuiala din plină stradă, de la Adjud
1.416

2.650
FOTO- VIDEO Situație de urgență în Vrancea - Zeci de oameni evacuați din calea inundațiilor
2.650

2.536
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
2.536

1.197
România nu intră în războaie: ministrul Apărării exclude trimiterea de trupe în Ucraina și Iran. 117 militari aflați în Irak au fost evacuați rapid
1.197

2.779
'La semnalul următor va fi ora…': povestea din spatele celei mai cunoscute voci după care românii își fixau ceasurile
2.779

1.075
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.075

1.823
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
1.823

5.772
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
5.772

160
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
160

76
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
76
















Comentează