Legea privind 'agenții străini' este retrasă de entitatea sârbă din Bosnia

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 29-05-2024

Actualizat: 29-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Guvernul entităţii sârbe din Bosnia a retras marţi seara din procedură o lege controversată care viza crearea unui registru al ONG-urilor ce primesc fonduri internaţionale, pentru a le califica drept "agenţi străini", în vederea "alinierii" la legislaţia europeană, relatează AFP, citat de AGERPRES.

Proiectul de lege, adoptat în septembrie - care a fost un prim pas legislativ, urmat de o dezbatere publică -, a fost puternic criticat de Uniunea Europeană, Statele Unite şi OSCE.

Acesta a fost iniţiat de preşedintele entităţii sârbe (Republica Srpska, RS), Milorad Dodik - care evocă în mod regulat secesiunea entităţii -, după adoptarea, în iulie 2023, de către Parlamentul RS a unor legi ce resping autoritatea Înaltului Reprezentant Internaţional şi a Curţii Constituţionale a ţării.

Bosnia este împărţită în două entităţi, una sârbă şi una croato-bosniacă, ce au un grad mare de autonomie.

Legea privind "agenţii străini" s-a aflat pe ordinea de zi a actualei sesiuni a Parlamentului RS, dar retragerea acesteia a fost anunţată de vicepremierul şi ministrul justiţiei al entităţii, Milos Bukejlovic.

Reacția lui Dodik

La scurt timp, Dodik a explicat pe reţeaua socială X că textul a fost retras după "consultări cu guvernul şi deputaţii majorităţii", în urma "anumitor reproşuri" legate de "normele europene".

"Întrucât Republica Srpska este angajată pe calea europeană (a Bosniei - n.r.), am convenit să retragem această lege şi să o aliniem mai mult la legile în vigoare în unele ţări europene, astfel încât să fie în conformitate cu practica juridică europeană", a scris Dodik.

Liderul politic al sârbilor bosniaci, care cultivă relaţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, a adăugat că legea va fi apoi trimisă înapoi în parlament.

Conform textului retras, ONG-urile "ajutate financiar sau în alt mod de subiecţi străini" vor fi etichetate drept "agenţi de influenţă străină" şi nu li se va permite - sub sancţiunea interdicţiei - să desfăşoare "activităţi politice".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri