Parlamentul României a adoptat, săptămâna trecută, legea privind prevenirea și combaterea femicidului, un act normativ care introduce pentru prima dată în legislația națională acest concept și modifică mai multe prevederi din Codul penal și Codul de procedură penală. Proiectul a trecut de Senat la începutul lunii februarie și a fost votat de Camera Deputaților, for decizional, pe 25 martie, cu o largă majoritate.
Legea nu este încă în vigoare, urmând să fie promulgată de președintele României. Președintele Nicușor Dan a anunțat însă că va analiza atent actul normativ înainte de a lua o decizie, precizând că orice intervenție asupra legislației penale trebuie evaluată cu prudență. Declarația este un semnal clar privind posibile probleme de constituționalitate sau de tehnică legislativă.
Ce face bine legea
Legea introduce pentru prima dată în legislația română termenul de „femicid”, creează obligații de colectare anuală a datelor, implică Observatorul Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor, cere instrumente de evaluare și gestionare a riscului, modifică mai multe texte din Codul penal și Codul de procedură penală și introduce inclusiv regula prin care instanța poate constata nedemnitatea succesorală a celui care a ucis persoana de la a cărei moștenire ar fi beneficiat.
În plus, proiectul leagă explicit sistemul național de ordinele de protecție și de mecanismele europene de recunoaștere a măsurilor de protecție. Ca intenție generală, legea merge în direcția cerută și de Convenția de la Istanbul, și de dreptul Uniunii Europene, introducând mai multă prevenție, mai multă protecție, mai multă vizibilitate statistică pentru violența împotriva femeilor.
Convenția de la Istanbul definește violența împotriva femeilor ca violență bazată pe gen, adică violență îndreptată împotriva unei femei pentru că este femeie sau care afectează femeile în mod disproporționat, iar directiva europeană din 2024 despre combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice merge pe aceeași logică a unui răspuns țintit. De asemenea, Directiva 2012/29/UE privind drepturile victimelor cere sprijin specializat și evaluare individuală a riscului pentru victimele violenței de gen. Din acest punct de vedere, ideea unei intervenții legislative speciale nu este o excentricitate românească, ci o aliniere la un curent european clar.
Unde încep problemele
Problema mare este că legea pare să oscileze între două logici care nu se suprapun perfect. Pe de o parte, vrea să fie o lege-cadru de prevenție, monitorizare și politici publice. Pe de altă parte, intervine masiv în materia penală și folosește concepte care pot influența direct calificarea juridică și individualizarea pedepsei. Raportul final al Camerei Deputaților trădează chiar această ezitare, termenul „sancționarea” fiind eliminat din obiectul legii pentru că, potrivit raportului, „Legea femicidului nu include sancțiuni, infracțiuni”.
Cu toate acestea, aceeași arhitectură legislativă lucrează cu noțiuni precum femicid intim, non-intim, indirect și chiar tentativă de femicid intim sau non-intim. Cu alte cuvinte, legea spune într-un loc că nu creează o infracțiune autonomă, dar în alt loc folosește un vocabular aproape de o incriminare distinctă, indicând mari slăbiciuni de coerență internă.
O a doua problemă este definiția însăși, „femicidul” fiind definit foarte larg ca uciderea intenționată a unei femei, precum și moartea unei femei produsă ca urmare a lovirilor sau a altor infracțiuni violente, indiferent dacă fapta este comisă de un membru de familie sau de o terță persoană. Asta înseamnă că, la nivelul noțiunii de bază, legea riscă să includă nu doar crime motivate de gen, ci aproape orice omor intenționat cu victimă femeie.
Or, standardul european vorbește despre violență împotriva femeilor pentru că sunt femei sau despre violență care le afectează disproporționat. Altfel spus, conceptul european de fond este unul de violență de gen, în timp ce definiția românească poate aluneca spre o categorie mult mai largă, aproape biologică, de „omor al unei persoane de sex feminin”.
Claritate, previzibilitate și riscul unui conflict cu Constituția
Avem așadar primul cap serios de critică constituțională, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție, care impune respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, și din care decurge cerința ca norma să fie clară, coerentă și previzibilă. În cazul acestei legi, chiar avizele și documentele oficiale semnalează dificultăți. Consiliul Legislativ a spus explicit că sintagma „sau din alte motive” este „mult prea vagă” și a criticat și faptul că anumite enumerări nu respectă regulile Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Consiliul Superior al Magistraturii a vorbit, la rândul lui, despre „inconsecvențe normative” care trebuie revizuite pentru a răspunde cerințelor de claritate și predictibilitate. Avem deja două instituții-cheie ale tehnicii și aplicării legii care spun, înainte de adoptare, că textul are probleme de claritate, oferind material serios pentru o eventuală sesizare la CCR.
În documentele oficiale apar formule precum „include, dar fără a se limita la aceasta”, „în orice alt context, din cauza genului victimei”, „control sau dominație”, „pretinde că este îndreptățit să exercite control sau dominație”, precum și categoria de „femicid indirect”, care include moartea unei femei în legătură cu mutilarea genitală feminină sau sinuciderea unei femei ca urmare a violenței între parteneri ori într-un context familial. Ca instrument de cercetare socială, asemenea noțiuni pot avea utilitate. Dar în zona penală, unde totul trebuie să fie strict și previzibil, asemenea formule lasă foarte mult spațiu de interpretare, generând o mare vulnerabilitate a legii.
Suprapuneri, paralelisme și riscul de practică neunitară
Legea adaugă agravări și ipoteze speciale în mai multe articole din Codul penal, pe lângă cadrul deja existent din Legea nr. 217/2003 privind violența domestică și din Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție. În dezbaterile parlamentare au existat chiar critici explicite privind „redundanțe și paralelisme legislative”, iar CSM a observat că unele mecanisme de colectare a datelor merg mai larg decât noțiunea de femicid ori de violențele care îl preced. Acest mecanism nu înseamnă automat neconstituționalitate, dar înseamnă risc de practică neunitară. Aceeași faptă poate fi citită simultan prin lentile diferite, unele din dreptul penal, altele din legislația specială, ceea ce poate complica atât calificarea juridică, cât și individualizarea pedepsei.
Și modificările procedurale pot genera discuții. CSM a criticat inclusiv extinderea punerii în mișcare a acțiunii penale din oficiu în anumite ipoteze, arătând că soluția propusă nu ține întotdeauna seama de specificul relațiilor de familie și de rolul actual al retragerii plângerii prealabile, deja filtrat de procuror. Din nou, nu este neapărat un viciu fatal, dar este un semn că legiuitorul a apăsat puternic pe accelerația represiunii penale fără să explice suficient de riguros toate efectele de sistem. Exact la acest tip de „echilibru” părea să se refere și președintele când a spus că intervențiile în Codul penal cer prudență.
Problema egalității există, dar nu pare capătul principal de atac
Există și un posibil argument de egalitate, bazat pe art. 16 din Constituție. De ce să existe o protecție penală accentuată pentru omorul având victimă femeie, dacă viața are aceeași valoare juridică pentru toți? Critica a fost formulată și în Senat, în special pe formele inițiale ale proiectului. Totuși, acesta pare un capăt de atac mai slab decât cel privind claritatea normei, în contextul în care Convenția de la Istanbul spune că măsurile speciale necesare pentru prevenirea și protejarea femeilor împotriva violenței bazate pe gen nu constituie discriminare. Așadar, problema principală nu este că legea protejează mai mult femeile în fața unui fenomen recunoscut ca structural, ci felul în care această protecție a fost transpusă juridic.
Verdictul juridic probabil
Dacă legea va fi atacată, cele mai serioase critici par să fie pe art. 1 alin. (5) din Constituție, adică pe claritate, coerență și previzibilitate, apoi pe art. 26 privind protecția vieții private și a datelor sensibile, iar abia în plan secund pe art. 16 privind egalitatea în fața legii. Din perspectivă europeană, direcția generală a legii este compatibilă cu Convenția de la Istanbul și cu directivele UE privind violența împotriva femeilor și protecția victimelor. Dar exact raportarea la standardele europene îi scoate la iveală și slăbiciunea. Europa cere nu doar pedepse mai dure, ci concepte bine delimitate, servicii specializate, evaluare individuală a riscului, formare pentru autorități și colectare de date limitată la strictul necesar. România pare că a făcut un pas important, dar încă imperfect, mai ales în felul în care a amestecat simbolicul, statisticul și penalul într-un singur pachet normativ.
În plan moral și politic, legea e ușor de susținut. În plan juridic, însă, ea trebuie trecută prin sita fină a Constituției și a standardelor europene. O sesizare de necontituționalitate sau o cerere de reexaminare nu ar fi o mișcare-surpriză din partea președintelui, chiar dacă i-ar putea atrage critici. Pentru o lege aplicabilă, ar fi chiar indicat ca judecătorii CCR să stabilească dacă legea respectă exigențele de claritate și previzibilitate impuse de Constituție.
Comentează